Idei de meniu săptămânal pentru o alimentație echilibrată – ediția de septembrie

Idei de meniu, Rețete

În fiecare an, mă bucur nespus de bucata asta lungă de toamnă prietenoasă și caldă. E ca o vară mai mică, când soarele nu ne mai trimite acasă în miez de zi și dimineața ne trezește cu răcoare și vânt grăbit.

Iar septembrie și octombrie sunt lunile mele preferate de stat în București. Chiar dacă nu le prindem în totalitate acasă, îmi amintesc de ce sunt recunoscătoare să stau într-o zonă cu patru anotimpuri și să mă bucur de fiecare tranziție împreună cu ai mei dragi.

Este perioada în care redescoperim pădurile de la marginea orașului, în care facem picnic pe marginea lacului sau pe jos în sufragerie, în care colecționăm frunze, dovleci, tărtăcuțe, ghinde și castane și în care începem un nou sezon de distracție în bucătărie, după o vară pe drumuri.

Ce mâncăm la început de toamnă?

Deși e ca o vară târzie, începem ușor ușor să explorăm aromele de toamnă, în combinațiile noastre preferate.

Pentru că trecem printr-o mulțime de schimări, am prioritizat un început cât mai lin al zilei, ceea ce înseamnă că pregătim de seara micul dejun sau, dacă nu, mergem pe o variantă ad-hoc, care să nu ne ia mai mult de 5 minute.

Prânzul constă într-o joacă echilibrată cu zile cu carne, cu pește/alte vietăți marine și zile vegetariene.

Serile sunt o ocazie bună să experimentăm în bucătărie, să ne jucăm împreună, să gătim cu toții pe muzică faină sau pe un podcast amuzant sau educativ. Bineînțeles, uneori dăm skip la cina acasă și fugim la terase și grădini, mai ales acum cât vremea e încă blândă, dar planul îl facem mereu pentru eventualitatea în care am fi zi de zi acasă.

Ca obiceiuri de cumpărat, am început să comand pentru perioade mai scurte, de 3-4 zile, în loc de 6-7. Așa, dacă vreau să jonglez cu ideile, îmi este mult mai ușor. Și, odată cu mutarea în casa nouă, am început să facem și cumpărături din piață, din cea mai mare piață a României (despre care ne place și să citim seara), piața Obor.

Luna septembrie aduce cu ea o explozie de arome și ingrediente proaspete și variate. Piața abundă în legume și fructe colorate și bogate în nutrienți. Iată câteva ingrediente pe care le punem la loc de cinste în bucătăria noastră:

1. Dovleci, conopide și vinete – Dovlecii pot fi folosiți pentru a crea o varietate de preparate, de la delicioasa supă-cremă de dovleac până la plăcinte cu dovleac plăcintar și nucă. Conopida poate fi transformată în buchete crocante la cuptor sau într-o apetisantă supă de conopidă cu nucșoară. Din vinete putem face parmigiana, lasagna, musaca sau salată de vinete și multe rețete inedite.

2. Mere, pere, prune, struguri, fructe de pădure, smochine și nuci – Despre fructe nu mă pornesc, că nu mă mai opresc. Tarte, brioșe, gofre, fructe poșate, plăcinte, budinci sau salate, avem o grămadă de idei pe care abia așteptăm să le punem în practică.

3. Ciuperci – Toamna este momentul perfect pentru a da iama în ciuperci.

4. Pește și fructe de mare – Peștele și fructele de mare nu lipsesc nici toamna din meniul nostru. Aceste alimente sunt bogate în proteine sănătoase și acizi grași omega-3.

5. Plante aromatice proaspete – Toamna ne răsfățăm cu plante aromatice în ghiveci. Rozmarinul, cimbru, salvia și busuiocul proaspăt pot fi adăugate în diverse rețete pentru un plus de savoare.

6. Smoothie-uri și sucuri naturale – În diminețile grăbite, pregătim un super smoothie din fructe de sezon sau tropicale, la care adăugăm tot felul de toppinguri.

Meniu săptămânal pentru toată familia

Luni

Mic dejun – Plăcintă cu afine și iaurt, adaptată după rețeta plăcintei noastre preferate. Afinele le-am combinat cu iaurt și ouă, după modelul burek-ului. A ieșit grozavă.

Prânz – Biban la grill cu piure de rădăcinoase (țelină, morcovi și păstârnac)

Cină – Porumb dulce copt și portobello la grill

Gustare – Biscuiți cu fistic; pere

Marți

Mic dejun – Tartine cu brânză de capră și smochine

Prânz – Paste cu pesto de busuioc și roșii uscate

Cină – Salată de pepene cu castravete și feta – o salată de care nu ne mai săturăm, în varianta cu castravete și fulgi de chilli

Gustare – Struguri; alune de pădure

Miercuri

Mic dejun – Budincă de tapioca cu mere rase și cardamom

Prânz – Vită la slow-cooker cu chipsuri de sfeclă și cartofi

Cină – Salată cu halloumi, broccoli și linte

Gustare – Prune și nuci pecan

Joi

Mic dejun – Brioșe cu morcov și ghimbir, adaptate după brioșele carrot cake

Prânz – Pulpe de pui cu roșii coapte și pesto de mangold

Cină – Camembert cu afine și de pădure și tartine cu pastă de carciofi și usturoi

Gustare – Pere poșate

Vineri

Mic dejun – Tartine cu zacuscă de păstrăv și castravete

Prânz – Musaca de vinete

Cină – Salată de legume coapte

Gustare – Fursecuri cu unt de caju

Sâmbătă

Mic dejun – Clătite cu iaurt și dulceață fără zahăr

Prânz – Creveți sotați cu salată de ananas copt

Cină – Curry de sfeclă

Gustare – Piersici

Duminică

Mic dejun – Sandwichuri cu avocado, ou poșat și fasole neagră

Prânz – Risotto cu hribi și trufe

Cină – Pizza de casă cu ceapă caramelizată, mere și brânză de capră

Gustare – Banane cu unt de fistic și fulgi de cocos


Scopul acestor meniuri este să ne facem zilele mai ușoare și să experimentăm rețete cât mai diverse și interesante. În plus, suntem mai eficienți și aruncăm puțină (spre deloc) mâncare. Planificarea atentă a meselor și explorarea ingredientelor de sezon ne ajută să economisim timp și resurse, să menținem dieta pe care ne-o dorim și să savurăm gustul divers al toamnei în fiecare farfurie.

Pentru meniu în format pdf, numai bun de printat, la rezoluție mare, vă invit să vă abonați la newsletter, unde vă așteaptă multe alte surprize.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *