Idei de meniu săptămânal cu rețete rapide și sănătoase (pentru toată familia)

Idei de meniu, Rețete

Pe timp de iarnă, mesele noastre tropicale au fost mai mult spontane decât organizate, pentru că ne-am mutat foarte des cortul. Însă acum, reajunși acasă alături de o mulțime de fructe și legume care încep să își scoată nasul căutând primăvara, abia așteptam să reiau ideile pentru meniu pe care să le împart cu voi.

De data asta am scris câteva idei pentru un meniu rapid, mai ales pentru că săptămâna următoare vom pleca într-o nouă expediție, unde în principiu ne vom găti singuri și nu vom avea foarte mult timp pentru asta. Nimeni nu spune că trebuie să stai cu orele ca să faci ceva cu adevărat delicios și sper să vă inspire și pe voi meniul de săptămâna asta atunci când simțiți că timpul nu vă ajunge însă vreți în continuare să știți ce mâncați.

Principii de bază pentru conceperea unui meniu rapid

Am urmărit câteva principii de bază pentru a crea acest meniu cu rețete rapide și sănătoase:

  • durata de preparare activă să nu fie mai mare de 15 minute
  • micul dejun, gustările și cina să se asambleze în câteva minute
  • să fie versatil și interesant, să se poată adapta ușor pentru toată familia
  • ingredientele să poată fi pregătite dinainte, pentru un timp total mai bun de preparare
  • am inclus rețete simple și hrănitoare, fără procedee sofisticate

Unele dintre rețete, în special cele care conțin carne, au nevoie de un timp de gătire mai lung, deoarece eu prefer slow-cookerul. Însă asta implică doar ca noi să punem dimineața ingredientele potrivite, urmând apoi ca prânzul să fie gata fără efort suplimentar.

Tips&tricks în pregătirea preparatelor

Cum pregătim rețetele rapide din meniu? Vă las câteva sfaturi pentru cele mai delicioase rezultate.

  • câteva dintre rețete le găsiți deja pe blog, în secțiunea de mai jos aveți linkurile;
  • ouăle poșate ies cel mai bine atunci când apa abia începe să fiarbă, înainte de a clocoti cu putere. Se face un vârtej subtil în apă, în care se dă așează cu blândețe oului spart. De preferat este să folosiți un vas mai mare, în care ouăle să aibă loc să se așeze și să stea la distanță regulamentară unele față de celelalte. Pentru ouă moi aveți nevoie de 2 minute, pentru ouă medii – 3 minute, iar pentru ouă tari – 4-5 minute. Dacă aveți nevoie de un strop suplimentar de ajutor, adăugați 2 linguri de oțet în apa în care gătiți ouăle;
  • pentru supa cremă de rădăcinoase, nu vă sfiiți să adăugați cât mai multe legume, precum morcovi (portocalii, galbeni, mov), cartofi (normali sau dulci), păstârnac, țelină, rădăcină de pătrunjel, sfeclă, ba chiar ridichi. Nu uitați să adăugați ceapă, usturoi și ierburi precum rozmarin și pătrunjel. La final asezonați cu un strop de ulei de măsline, și, pentru iubitorii de brânzeturi, câteva bucățele de parmezan;
  • salata de legume la grill cu halloumi, iese grozavă cu dovlecei, vinete, roșii, sparanghel, ardei, ceapă. Mie îmi place să adaug susan negru și câteva frunze;
  • Aici puteți vedea cum se rulează spring rolls – cele pe care vi le recomand nu se prăjesc, ci se mănâncă direct după ce ați înmuiat foile de orez în apă fierbinte și le-ați rulat. Noi le gătim cu morcovi, castravete, varză, salată și ceapă verde și promit să revin curând cu detalii;
  • salata de cartofi se prepară din cartofi fierți, amestecați cu iaurt, un strop de lămâie, ulei de măsline și ceapă verde. Noi o mâncam des cu caracatiță, dar pentru că acum nu prea avem la dispoziție, iese grozavă și cu anșoa și capere, sau chiar cu ton. Nu folosiți alimente cu sare adăugată pentru copiii mai mici de 1 an.
  • pentru buddha bowl cu fasole roșie, nu vă sfiiți să adăugați avocado, varză, morcovi rași, frunze de tot felul, chiar cartofi dulci tăiați bucăți și, mai ales, fasolea roșie.
  • pentru noodles din zucchini nu aveți nevoie neapărată de un spiralizator de legume, chiar dacă face treabă foarte bună. Puteți să faceți noodleșii cu ajutorul unei răzătoare sau cu ajutorul unui curățător de legume. Dacă totuși vă doriți un spiralizator, găsiți aici varianta electrică și manuală.

Meniu săptămânal pentru toată familia

Luni

Mic dejun – Pâine integrală cu avocado și ouă poșate

Prânz – Supă cremă de rădăcinoase

Cină – Salată de legume la grill cu halloumi

Gustare – Fructe proaspete

Marți

Mic dejun – Terci de ovăz cu lapte

Prânz – Paste cu pesto de busuioc

Cină – Spring rolls cu sos dulce-acrișor făcut în casă

Gustare – Budincă de chia

Miercuri

Mic dejun – Overnight oats cu zmeură și fistic

Prânz – Wrap cu legume și carne de vită slow-cooked

Cină – Salată cu porumb și ton

Gustare – mix de nuci

Joi

Mic dejun – Bruschete cu cremă de brânză și busuioc

Prânz – Iepure cu mentă și cartofi dulci la slow-cooker

Cină – Lipii cu humus și semințe de pin

Gustare – Chipsuri de mere la cuptor

Vineri

Mic dejun – Tartină cu unt de caju și fructe proaspete

Prânz – Risotto cu roșii uscate și busuioc

Cină – Salată de cartofi cu anșoa și capere (pentru copiii mai mici de 1 an, nu oferiți anșoa și capere, puteți adăuga, în schimb, câteva roșii cherry sau bucăți de caracatiță)

Gustare – fructe proaspete

Sâmbătă

Mic dejun – Ouă amestecate cu spanac și brânză Gruyere

Prânz – Curcan la slow-cooker cu sparanghel la grill

Cină – Salată de năut cu morcov

Gustare – Granola bar

Duminică

Mic dejun – Smoothie de fructe și iaurt și biscuiți de ovăz

Prânz – Buddha bowl cu fasole roșie

Cină – Noodles de zucchini cu somon la grătar

Gustare – Iaurt grecesc cu vișine


Abia aștept să aud și ideile voastre de rețete rapide. Pe noi ne ajută foarte mult să știm dinainte ce vom mânca (cu aproximație), în săptămâna ce vine. Astfel putem face cumpărături istețe, nu ne mai gândim înainte de fiecare masă oare ce ar trebui să mâncăm și ne asigurăm că meniul ne este variat, sănătos și echilibrat.

Pentru meniu în format pdf, numai bun de printat, la rezoluție mare, vă invit să vă abonați la newsletter, unde vă așteaptă multe alte surprize.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *