Terci de ovăz cu lapte

Mic dejun, Rețete

De când mă chinui eu să scriu rețeta asta de terci pe care îl fac de 3 ori pe săptămână, nici nu vă mai spun. Este unul dintre mic dejunurile noastre preferate și am încercat atâtea variații, de v-aș putea povesti vreun an. Însă după ce testezi toate formele pentru a obține terciul perfect de lipicios, nici prea uscat, nici prea lăptos, îți intră cumva în sânge și uiți să cântărești ingredientele, ca să poți să dai mai departe secretul. Și nici poze nu mai faci, de asta nu am găsit nici una cu terciul de ovăz simplu, ci cu topping de banană și migdale râșnite.

Așa că, într-una din zile, mi-am amintit la timp, înainte să dea laptele în inducție, de toți oamenii care, la fel ca mine acum 3 ani, își doresc să mănânce un terci de ovăz delicios, însă nu au de unde. Al lor iese o zeamă albă cu chestii plutitoare în ea, ori o budincă tare și uscată pe care nu o poți pătrunde cu lingura. Pentru acești oameni sau pentru cei care nu au încercat încă niciodată, vă prezint, terciul de ovăz cu lapte – un mic dejun hrănitor, ușor de variat, rapid de preparat și cu doar două ingrediente.

Ingrediente:

  • 1l lapte proaspăt, de preferat cu peste 3,5% grăsime
  • aproximativ 200g fulgi de ovăz*

*Fulgii de ovăz se obțin din crupe de ovăz (adică ovăz integral căruia i s-a îndepărtat învelișul bobului) prefierte la vapori si laminate intre doi cilindri. Astfel, ei pot fi fulgi mari sau fini, iar rețeta poate fi făcută cu oricare dintre ele.

Ustensile:

  • oală
  • capac
  • lingură de lemn

Mod de preparare:

Laptele se aduce la temperatura de fierbere, într-o oală generoasă. Se adaugă fulgii, atunci când laptele fierbe și se amestecă ușor, pentru a nu se prinde de oală. Foarte important în acest moment este să scădeți și puterea plitei/focului, atât cât să mențineți fierberea. Dacă lăsați plita la putere mare, pe lângă riscul de prindere, laptele se va evapora mai repede, iar cantitățile indicate nu mai sunt un reper.

Cum adaptăm rețeta:

  • Dacă folosiți fulgi de ovăz baby/fini- cei mai mici, atunci terciul va fi gata în 2-3 minute de fierbere, după care acoperiți și îi lăsați să se umfle, aproximativ 7-8 minute.
  • Dacă folosiți fulgi de ovăz mari, atunci îi puteți lăsa să fiarbă 7-8 minute și apoi îi lăsați în continuare să se umfle, încă 7-8 minute.

Motive pentru care consumăm atât de des terciul de ovăz?

  • Ovăzul este o sursă excelentă de fier, magneziu, vitamina E, cupru, mangan, seleniu, zinc;
  • Conține antioxidanți, fibre și proteine;
  • Terciul poate fi preparat cu orice băutură vegetală, în cazul în care nu consumați lactate;
  • Rapid de preparat, se păstrează bine la rece; dacă fulgii absorb prea mult lapte sau doriți să îl răciți mai repede, doar adăugați lapte rece;
  • Dacă mai rămâne, nu este necesar să îl aruncați, vă voi povesti și o rețetă super faină de biscuiți cu terci de ovăz;
  • Puteți inventa multe combinații de toppinguri reușite (în principal din nuci și fructe), voi reveni și eu cu câteva idei;
  • Copiilor le place foarte tare, este unul dintre mic dejunurile “dulci” și complet sănătoase.

Rămâne să vă spun doar: Poftă bună! Dimineața în compania terciului perfect de lipicios nu va mai fi niciodată prea grea 🙂

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. Idei de meniu săptămânal cu rețete rapide și sănătoase (pentru toată familia) - Momadica - […] Mic dejun – Terci de ovăz cu lapte […]

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *