De când am redescoperit că putem ajunge în doar două ore din București în Sinaia și că putem începe un traseu montan direct de acolo, ne facem timp mult mai des pentru munte. Și se simte grozav de bine! Toamna trecută ne-au lipsit culorile incredibile de pe versanți și dealuri. Am avut prea multe weekenduri planificate în alte direcții, dar și destule temeri alimentate de știrile despre urși.
Acum nu ne mai e frică? Ba da, dar ne-am construit o strategie simplă: alegem trasee mai populare, cu flux mare de oameni, iar cum noi suntem oricum o familie gălăgioasă, ne facem curaj și pornim la drum :).
Așa am ajuns, la început de octombrie, să ne „aventurăm” în formulă completă de 5 pe circuitul Piatra Arsă – Babele – Sfinxul – Cabana Caraiman. Spun „aventurat” pentru că, deși nu vorbim despre un traseu prea dificil, logistica cu trei copii este mereu puțin imprevizibilă. Leila, la vârsta ei de nici 4 nici 5 ani, are zile când merge minunat kilometri întregi, dar și zile în care se oprește pur și simplu și nu o mai poți urni nicicum. Iar spatele nostru, după 10 ani de purtat 3 copii prin rotație, nu este chiar în cea mai grozavă formă :)).
De data aceasta însă, toți copiii au mers minunat și, mai mult decât atât, ne-au spus că iubesc drumețiile și că își doresc să mergem mult mai des pe munte. Ceea ce ne dorim și noi din tot sufletul!
Pentru noi, o drumeție înseamnă mult mai mult decât mers pe jos. E timp pentru joacă, alergare, mici cățărări, explorat și observat natura, dar mai ales pentru povești. Am observat deseori că plimbările lungi sunt niște ocazii grozave în care copiii încep să povestească, să pună întrebări și să împărtășească lucruri la care poate nici nu ne-am fi gândit să-i întrebăm.
Și îmi place tare mult cum se leagă toate lucrurile pe munte. Pornim de la o piatră, o insectă sau o formațiune stâncoasă și ajungem să vorbim despre geologie, geografie, biologie, istorie, legende locale sau reguli de siguranță. Învățăm o mulțime de lucruri fără să ne propunem neapărat.
Distanța, diferența de nivel și durata fără pauze sunt estimative. Timpii pot varia în funcție de ritmul copiilor, vreme și condițiile traseului.
Cum ne-am organizat ziua
Am structurat ziua în jurul opririlor planificate și al meselor, un aspect esențial când pleci la drum cu cei mici:
- Am luat micul dejun în Sinaia, unde înnoptasem, ca să pornim cu energie pe traseu. Mi se pare o variantă foarte comodă, mai ales cu copiii: nu trebuie să plecăm din București la prima oră, avem timp să mâncăm liniștiți și începem traseul cu toată lumea odihnită.
- Am ajuns în jur de 10:30 și am găsit loc de parcare, dar zona poate fi foarte aglomerată în weekendurile cu vreme frumoasă, așa că merită să ajungeți mai devreme.
- Am făcut o pauză lungă la Babe și la Sfinx, unde am devorat și gustarea principală.
- Am făcut o altă pauză lungă la Cabana Caraiman, unde am admirat peisajul și ne-am relaxat.
- Pentru masa de după traseu, ne-am organizat foarte simplu: o prânzo-cină la întoarcere, tot în Sinaia, la Opus Garden.
* Planificarea meselor ne ajută enorm. În rest, încercăm să lăsăm cât mai mult loc pentru spontaneitate.
Cum a fost traseul Piatra Arsă – Babele – Sfinxul – Cabana Caraiman
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la acest circuit a fost că am avut parte de trei porțiuni destul de diferite, atât ca peisaj, cât și ca experiență.
1. Piatra Arsă – Babele și Sfinxul (Fostul drum auto)
Am pornit de la Complexul Sportiv Piatra Arsă pe poteca lată, fostul drum auto spre Babele.
Este o porțiune foarte accesibilă, cu o urcare lină, numai bună pentru încălzire. Copiii au putut să meargă în ritmul lor, să alerge pe alocuri și să se oprească ori de câte ori descopereau ceva interesant.
La Babele și Sfinxul am făcut una dintre pauzele noastre mai lungi, cu gustări din rucsac, fotografii și timp pentru admirat formațiunile stâncoase și pentru povești. În depărtare se vedea și zona Vârfului Coștila, cu releul său inconfundabil.
Le-am văzut cu toții pentru prima dată, iar farmecul a fost amplificat, ca de fiecare dată când le privești un pic și prin ochii copiilor.
2. De la Sfinx la Cabana Caraiman (Marcaj Cruce Albastră )
După pauză, am continuat spre Cabana Caraiman, urmând marcajul cruce albastră pe care l-am identificat pe traseu.
Aici peisajul se schimbă, poteca devine mai pietroasă, apar trepte naturale de stâncă și începi să simți mult mai bine cât de sus te afli.
Priveliștile sunt spectaculoase! Am putut admira Munții Baiului, Jepii Mici și Jepii Mari, zona abruptului Caraimanului și Crucea Eroilor.
Copiii au avut permanent ceva de observat, iar noi am profitat de fiecare oprire pentru a le arăta câte un reper, pentru a povesti despre munți sau pur și simplu pentru a ne bucura de peisaj.
La Cabana Caraiman am avut parte și de unul dintre momentele memorabile ale zilei: o pisicuță care prinsese un șoricel i-a ținut pe copii captivați aproape 30 de minute. :))
Important: Deși porțiunea dintre Babele și Cabana Caraiman este relativ scurtă, traseul se desfășoară la peste 2.000 m altitudine, iar condițiile meteo se pot schimba rapid. Nu recomand parcurgerea circuitului descris de noi în condiții de iarnă, pe zăpadă, gheață sau vreme nefavorabilă. Atenție și la faptul că marcajul cruce albastră continuă dinspre Cabana Caraiman spre Bușteni, prin Jepii Mici, un traseu dificil și periculos iarna. Verificați întotdeauna condițiile și eventualele restricții la Salvamont înainte de plecare.
3. Returul prin jnepeniș (Marcaj Punct Albastru și Bandă Galbenă)
Pentru întoarcere am ales o altă variantă, astfel încât să facem un circuit, nu să revenim pe același drum.
De la Cabana Caraiman am urmărit punctul albastru, iar mai departe banda galbenă, spre Complexul Sportiv Piatra Arsă.
Aceasta a fost una dintre porțiunile mele preferate. Poteca trece prin jnepeniș, printre tufe dese și forme de relief care schimbă complet atmosfera față de platoul deschis. Pe alocuri ai senzația că traversezi un mic labirint, cu vegetație de înălțimea ta.
Copiii au avut și aici o mulțime de lucruri de cercetat, au adunat mici conuri de jnepeni și și-au făcut cuțite de piatră, iar noi ne-am bucurat de faptul că peisajul a continuat să ne surprindă până la finalul traseului.
Ne-am întors la mașină în jurul orei 16:00, după cinci ore și jumătate petrecute pe munte, într-un ritm foarte relaxat, cu două pauze mai lungi și două mai scurte.
Vânătoarea de comori și școala din natură
Unul dintre motivele pentru care iubesc drumețiile cu copiii este că natura ne oferă permanent pretexte pentru explorare. De cele mai multe ori, e suficient să fim atenți la lucrurile care le trezesc copiilor curiozitatea. De exemplu, băieții au fost extrem de absorbiți de studiul mineralelor de pe platou și de texturile conglomeratelor. Leila s-a lăsat ghidată de pietricelele albe și florile mov descoperite din loc în loc.
Dar, profitând de curiozitatea lor ca un burete și de subiectele care i-au interesat, am ajuns să vorbim despre câteva lucruri foarte interesante.
- Cum s-au format Babele și Sfinxul?
Am discutat despre eroziune și despre felul în care vântul, apa, înghețul și dezghețul modifică rocile în timp. Diferitele straturi se erodează diferit, iar rezultatul poate fi o formă atât de neobișnuită încât începe să semene cu o ciupercă sau chiar cu un chip uman.
- Ce povești ascund stâncile?
Babele și Sfinxul sunt un prilej minunat să vorbim despre legende, despre poveștile pe care oamenii le-au creat pentru a explica locuri și fenomene din natură. Copiilor le place mult să descopere diferența dintre o explicație științifică și o legendă. Și, bineînțeles, să inventeze propriile interpretări.
- Joc de imaginație
Lângă Babele există stânci care seamănă cu o ciupercă, cu o broască țestoasă sau cu profilul unui războinic sau, desigur, cu ce își imaginează fiecare :).
- Ce este releul de pe Coștila?
De pe traseu am putut identifica Releul Coștila de pe Vârful Coștila, la aproximativ 2.490 m altitudine, și este considerat unul dintre cele mai înalte puncte artificiale din România, dacă luăm în calcul altitudinea la care se află construcția. Ai noștri sunt înnebuniți după recordurile de înălțime, deci a fost un mare hit,
A fost totodată un bun prilej să discutăm despre antene, comunicații și despre motivul pentru care unele instalații sunt construite la altitudini atât de mari.
- De ce sunt jnepenii atât de pitici?
Jneapănul este un pin adaptat condițiilor aspre de la altitudine. Crește jos, cu ramuri întinse, o formă care îl ajută să reziste la vânturile violente și greutătatea zăpezii mari de pe platou. Dacă ar fi fost înalți, viscolul i-ar fi rupt imediat.
- Ce alte plante pitice găsim aici?
Sub jnepeniș și pe pajiști cresc plante pitice fascinante. Puteți căuta Bujorul de munte (dacă mergeți în iunie), Floarea de colț (foarte rară, ascunsă pe stâncile dinspre Caraiman) sau tufele de afine și merișoare din a doua jumătate a verii.
- Ce animale trăiesc în Bucegi?
Am vorbit despre capre negre, marmote și alte animale care trăiesc în mediul montan, dar și despre regulile de comportament atunci când întâlnim animale sălbatice.
Nu este nevoie să le vedem efectiv ca să stârnim curiozitatea copiilor. Putem căuta urme, asculta sunetele din jur și discuta despre felul în care fiecare specie s-a adaptat vieții pe munte.
- Din ce sunt făcuți Munții Bucegi?
Una dintre cele mai interesante descoperiri de pe traseu sunt conglomeratele, roci care arată ca un amestec de pietricele de diferite dimensiuni și culori, prinse într-un ciment natural. Unele seamănă cu un beton făcut de natură! În Bucegi întâlnim și gresii, roci formate din granule de nisip cimentate în timp. Ambele sunt roci sedimentare, formate din materiale depuse cu aproximativ 100 de milioane de ani în urmă, cu mult înainte ca munții să capete forma de astăzi.
Copiii pot încerca să identifice pietricelele rotunjite din conglomerate, să compare dimensiunile lor și să observe diferența dintre suprafețele grunjoase și cele cu granulație mai fină.
- Ce învățăm din orientarea pe traseu?
Am urmărit împreună marcajele turistice și am discutat despre semnificația lor, despre orientare și despre importanța de a rămâne pe poteca aleasă.
Mi se pare una dintre cele mai utile abilități pe care copiii le pot exersa în drumeții: să fie atenți la traseu, să urmărească poteca, să fie capabili să se descurce fără indicațiile adulților.
Ce echipament recomand pentru o drumeție pe Platoul Bucegi
Chiar dacă traseul nu presupune o ascensiune dificilă, suntem totuși la aproximativ 2.000–2.200 m altitudine, unde vremea se poate schimba foarte repede.
În special toamna, aș verifica întotdeauna prognoza montană, recomandările Salvamont și eventualele restricții înainte de plecare. Poți pleca de la Piatra Arsă la tricou, sub un soare arzător, iar la Babele să te prindă o masă de aer rece cu vânt de 50 km/h sau o ceață densă de nu mai vezi la 3 metri în față. În plus, din cauza lipsei de adăpost, fiecare adiere intensifică senzația de frig. La 15°C în termometru, dacă vântul bate cu putere, corpul va simți o temperatură apropiată de 5°C.
Pentru o astfel de drumeție cu copiii, consider importante:
- Încălțăminte de drumeție cu talpă aderentă.
- Haine în straturi: strat de bază - tricou tehnic sau strat de lână (nu din bumbac, deoarece bumbacul rămâne ud de la transpirație și ține rece) polar și jachetă de protecție împotriva vântului și ploii (windstopper/gore-tex).
- Căciuli și mănuși subțiri, chiar dacă jos este cald.
- Apă suficientă pentru toată familia și gustări.
- Cremă de soare cu SPF 50. La 2000m, atmosfera fiind mai rarefiată, radiațiile UV ard pielea mult mai repede, iar vântul rece te păcălește și nu simți când te arde. Ghici cine a avut nasul roșu a doua zi...
- Hartă offline a traseului, telefon încărcat și o baterie externă.
- O mică trusă de prim ajutor.
Atenție! Pe traseu nu veți găsi surse de apă, în afara zilelor în care cabanele sunt deschise.
Luați suficientă apă cu voi pentru tot parcursul zilei.
Merită acest traseu cu copiii?
Nouă ne-a plăcut foarte mult și ne-am întoarce cu drag.
Muntele oferă copiilor lecții incredibile despre reziliență, efort și respect pentru natură. Circuitul Piatra Arsă - Cabana Caraiman ne-a demonstrat încă o dată că, atunci când logistica este pusă la punct, distanțele mari devin doar o distracție în familie.
Mi-a plăcut combinația dintre poteca ușoară spre Babele, peisajele spectaculoase din zona Caraiman și întoarcerea prin jnepeniș. Faptul că nu am parcurs aceeași variantă la dus și la întors a făcut drumeția și mai interesantă.
Nu l-aș recomanda însă automat oricărei familii cu copii mici. Distanța, altitudinea și porțiunile pietroase trebuie luate în calcul, iar experiența poate fi foarte diferită în funcție de vreme, vârsta copiilor și cât de obișnuiți sunt cu mersul pe munte.
Și cel mai frumos lucru nu a fost neapărat că am parcurs zece kilometri sau că am ajuns în câteva locuri spectaculoase, ci că, la final, copiii ne-au întrebat când mai mergem pe munte.
Iar eu zic că acesta este un semn destul de bun că ar trebui să o facem mai des. :)
Vrei să printezi fișa noastră de worldschooling pentru următoarea voastră ieșire?
Am pregătit și o Vânătoare de comori în Bucegi, o fișă de explorator pentru copii, inspirată de toate lucrurile interesante pe care le-am descoperit și despre care am povestit pe traseu.
Are 14 provocări de observație, întrebări despre natură, geologie și animale, plus un mic joc prin care copiii pot deveni exploratori ai muntelui.
O puteți descărca gratuit, imprima și lua în rucsac cu voi la următoarea drumeție.
Lăsați adresa de e-mail mai jos și primiți fișa direct în inbox!
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.
Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România și pentru sfaturi de călătorie în familie