Tort vulcan baby-friendly inspirat din tortul Kilimanjaro

Dulci (fără zahăr), Rețete, Torturi

Leili a făcut 11 luni și trag cu dinții de fiecare clipă de bebelușeală pe care o mai are. Adevărul este că atunci când ai mai mulți copii, nu mai poți deloc să controlezi timpul. Deși bebelușii au ritmul lor din altă lume, lent, dulce, duios, fiind într-o casă cu mulți copii, mereu este ceva de făcut, de jucat, de împărtășit, așa că cu greu încetinim pasul.

Nu se putea ca micuța să nu se bucure de aceeași tradiție frumoasă pe care o păstrăm de ani în șir: tortul homemade de ziua de naștere. Însă, așa cum am procedat și la frații ei, acest tort se întâmplă foarte frecvent în primul an de viață, mai precis în fiecare lună în care avem la dispoziție un cuptor (sau măcar o bucătărioară).

Mi-e tare drag să consemnăm aceste momente prețioase prin tortul de la micul dejun, pregătit cu o seară înainte și mă bucură și mă surprinde în același timp că cei mici încă le preferă și încă refuză torturile prea dulci sau cu colorant :).

Să vă povestesc un pic despre acest tort delicios, care a făcut ravagii. Am primit foarte multe cereri de rețetă, așa că chiar dacă nu era neapărat în plan în această săptămână aglomerată (vă povestesc zilele următoare ce plan drăguț avem), am găsit câteva clipe să scriu această rețetă, care sigur îmi va fi și mie de ajutor și altădată și sper că și vouă.

Tips&tricks

  • Pentru blat eu am folosit o formă de tort de 28cm – e foarte important să ajustați cantitățile la dimensiunea pe care o folosiți voi.
  • Pentru crema de mascarpone, puteți folosi orice tip de smântână grasă, dacă nu aveți smântână proaspătă de frișcă. Noi nu folosim smântână pasteurizată specială pentru frișcă, deoarece conține caragenan.
  • Dacă doriți un tort mai dulce, puteți adăuga o lingură de miere în cremă. Nouă ni s-a părut numai bun și fără, bananele fac super treabă.
  • Noi nu folosim niciodată praf de copt la torturi, iar ca să obținem blaturi bine crescute avem trei condiții de bază. Prima este baterea albușurilor zdravăn, a doua este încorporarea cu mare delicatețe a făinii, iar a treia este cuptorul care trebuie să fie la temperatura potrivită atunci când băgăm blatul.
  • Vă povesteam mai demult de pulberea de vanilie de la Sonnentor, care ne place în continuare, deși am mai adăugat câteva opțiuni pe listă. Suntem foarte încântați de pudra naturală de vanilie. Pe noi ne ține câteva luni bune și nu suntem deloc zgârciți când o folosim.
  • Tortul Kilimanjaro original se prepară cu fructe galben-portocalii, care imită lava. Lava noastră a fost una vișinie, dar să nu credeți că a avut mai puțin succes doar din atâta lucru.
  • Pentru copiii mai mari sau adulți, sigur că e delicios și în varianta cu cacao.
  • Pentru triunghiurile de deasupra tortului am folosit jumătatea de jos a blatului, care este nivelată.

Ingrediente:

Blat:

Cremă de mascarpone:

Interior și ornament

  • 700g vișine fără sâmburi
  • 3 banane coapte

Ustensile:

Mod de preparare:

Blat

  • se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius, modul sus-jos cu ventilație;
  • tava cu fund detașabil se tapetează cu hârtie de copt; eu o folosesc doar pe fundul tăvii, iar când scot tortul din cuptor, separ ușor blatul de margini cu un cuțit, înainte să scot pereții formei;
  • albușurile se pun într-un castron mare și se bat spumă tare cu mixerul, până când spuma stă fixă dacă întoarcem castronul cu susul în jos. În funcție de viteza mixerului poate dura câteva minute, dar nu este nevoie să adăugați nimic (sare sau zahăr) ca să se întâmple asta;
  • gălbenușurile se mixează și ele un pic împreună cu cele două banane zdrobite cu furculița, după care se adaugă peste albușuri și se mixează împreună câteva secunde;
  • făina se amestecă cu carobul și cu pudra de vanilia într-un bol pentru a avea o culoare uniformă;
  • se presară amestecul de făină, carob și vanilie peste amestecul de ouă;
  • se încorporează cu o spatulă foarte lejer, cu mișcări ample de sus în jos. Scopul este ca aluatul să rămână cât mai aerat, așa că umblăm cât mai ușor prin el;
  • odată ce este omogenizat, turnați amestecul în tavă și băgați-o în cuptor;
  • blatul se coace în 35-40 de minute; al nostru a crescut super frumos;
  • după ce îl scoateți din cuptor, lăsați-l la răcorit;
  • despărțiți blatul de pereții tăvii cu un cuțit înainte să desfaceți forma, pentru a nu crăpa blatul;
  • scoateți blatul din formă și lăsați-l la răcorit pe un grilaj special sau chiar pe grill-ul de la cuptor;
  • după ce s-a răcorit suficient, tăiați blatul în două cu ajutorul unui feliator, pentru a obține blaturi de înălțime egală.

Crema de mascarpone

  • mixați câteva minute mascarponele într-un bol mare;
  • adăugați smântâna și vanilia și mixați-le împreună cu crema de mascarpone câteva secunde, până la omogenizare;
  • dacă doriți, puteți adăuga și o lingură de miere la cremă; atenție, aceasta nu este recomandată copiilor sub 1 an.

Montarea tortului

Aici este partea interesantă care dă aspectul acestui tort.

  • Întrucât eu am ales o variantă rapidă, fără să folosesc gelatina, am tăiat cele 3 banane pe lung și le-am așezat pe marginea blatului de jos, făcând două cercuri concentrice.
  • În mijloc, am format un munte de vișine decongelate, care și-au lăsat un pic de suc în blatul folosit ca bază.
  • Peste acest munte, am venit cu un strat gros de mascarpone și am ascuns lava vișinie.
  • Blatul se taie în două. Jumătatea de deasupra am așezat-o cu grijă pe tavă.
  • Partea de dedesubt am tăiat-o în felii ca de pizza. Eu am tăiat-o în 8, dar cred că s-ar vedea chiar mai frumos în 12 și le-am așezat peste cupola de mascarpone. Le-am așezat tacticos, sprijinite pe bază, cu vârfurile îndreptate spre “crater”. Fiecare bucată se lipește bine pe stratul de cremă.
  • În spațiul gol rămas în mijloc am așezat câteva fructe de physalis.

Pe lângă gustul delicios pentru care am votat în unanimitate, a făcut senzație și aspectul de vulcan.

Este un tort pe care sigur îl vom repeta. Se face ușor și rapid, se păstrează bine la frigider și este ușor și răcoritor. Partea bună, ca la orice desert îndulcit doar cu fructe, este că porția dublă nu dăunează nici siluetei, nici sănătății :D.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *