O mie de gânduri înainte, o mie de sentimente după…Nu știu dacă există eveniment mai dens din punct de vedere emoțional decât nașterea unui prunc. Pe lângă frica de necunoscut, trebuie să faci față multor întrebări și frici din tine, care înmuguresc în momentul în...
Femeie și mamă
Recomandări pentru viitoarea mămică – 10 sfaturi pentru o naștere ușoară
Nu știu din ce motive am fost binecuvântată cu o naștere atât de minunată, dar știu ce mi-ar fi plăcut să cunosc în momentul în care am aflat că în mine crește viață, ce a fost bine din tot ce am făcut pe parcursul sarcinii și, cred eu, că m-a ajutat, și ceea ce a...
De ce îmi place să îmi port puiul
Până foarte aproape de naștere, îmi erau străine toate noțiunile de baby-wearing, diversificare și altele din lumea bebelușească. Nu știam decât că îmi iubesc puiul și că vreau să îl simt aproape, să mă bucur cât mai mult de această perioadă, despre care toată lumea...



