Budincă de mei cu coacăze negre și flori de mușețel

Budinci, Rețete

Pandemia asta, cu restricțiile ei, a fost o ocazie foarte bună să inventăm rețete cât mai diverse, ca să mai alinăm un pic din dorul de locuri și bucătării ale lumii. Dacă tot ne-am mutat mare parte din timp la țară pentru acest sezon, am început și să citesc cât mai multe și despre plantele care mă înconjoară, cele din flora spontană și cele cultivate. Este o reală plăcere, atât pentru noi, cât și pentru pitici, să culegem flori și fructe din grădină sau pădure și să le integrăm în mâncărurile pe care le gătim.

Pentru că o luăm încetișor, am început cu florile de mușețel – despre care eram sigură că le-am recunoscut corect, pe care albinuțele mele le-au cules înainte de micul dejun. Să vă zic sincer, m-am îndrăgostit de florile comestibile, arată și miros atât de bine! Și așa a ieșit această budincă despre care am numai lucruri bune de zis. Aici am povestit despre budinca de mei cu zmeură și merișoare, momentul în care ne-am împrietenit cu meiul. , mai ales de cele care sunt super gustoase. Iar astăzi vă prezint o variantă nouă, încântătoare pentru toată familia.

Mușețel; pixabay.com

Ingrediente:

  • 2/3 de cană cu mei
  • 4 căni de lapte proaspăt
  • un praf de pulbere de vanilie
  • 150g coacăze negre (strivite pentru copiii mici, mai ales dacă par ferme, pentru a diminua riscul de înec)
  • 30g de unt
  • 30ml de apă
  • 20-30 de flori de mușețel proaspete
  • miere/banană (opțional, pentru cine dorește un mic dejun mai dulce. Atenție, mierea nu se oferă copiilor mai mici de 1 an, din cauza riscului de botulism)

Ustensile:

  • 2 vase de gătit
  • lingură de lemn

Mod de preparare:

Meiul se rumenește ușor 1-2 minute la foc mic, fără să îl ardeți, doar cât să își dezvolte mai bine aroma. Adăugați laptele și praful de vanilie și se lasă la fiert aproximativ 25 de minute. Budinca de mei va absorbi lichidul și după ce închideți plita, așa că este recomandat să rămână ușor lăptoasă atunci când opriți focul, ca să nu se usuce prea tare. Cu cât mai cremoasă, cu atât mai delicioasă!

Între timp, începeți operațiunea mușețelul. Florile de mușețel se curăță bine de frunze și tulpini, care pot fi amărui, și se clătesc cu apă rece. Apoi se pun într-o oală mică împreună cu untul și cu apa rece și se lasă câteva minute la foc mic, până se caramelizează ușor. Au aromă subtilă de măr și un miros fantastic, le-am savurat pe fiecare în parte. Dacă doriți, puteți să lăsați și câteva flori proaspete pentru decor, ele se pot consuma și ca atare, însă au un gust mult mai pregnant de floare crudă.

După ce puneți budinca de mei în castroane, presărați câteva coacăze negre pentru fiecare porție și câteva flori de mușețel trase în unt. Noi folosim uneori coacăze congelate, ca pe un truc ca să răcim mai repede budinca, mai ales atunci când o mâncăm la micul dejun și nu mai avem deloc răbdare.

Aromele se îmbină minunat, mușețelul e ușor crocant iar gustul care este undeva între merele coapte și ceaiul de mușețel se îmbină perfect cu vanilia și cu meiul fiert în lapte. Coacăzele acrișoare completează tabloul coloristic și de miresme. Budinca se consumă de preferat călduță, ca mic dejun sau ca desert.

Poftă bună să aveți!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *