Unde ne-ar plăcea nouă cel mai mult să fim iarna? La soare! La 30 de grade, la apă de mare caldă și transparentă și nisip moale în care să ne afundăm corpurile în timp ce bem o nucă de cocos rece.

Dar pe măsură ce copiii cresc și se înmulțesc, căpătăm parcă un pic de curaj să explorăm și destinații mai în afara zonei noastre de confort termic. Așa cum a fost și ultima noastră călătorie, tocmai în Laponia – despre care nu am apucat încă să scriu pe blog, dar urmează.

Cum călătorim cu un bebeluș iarna

Nu ne-a fost foarte greu să ne facem bagajul pentru Laponia, deoarece, e ușor de înțeles că dacă nu ne place frigul, facem tot posibilul să nu îl simțim nici aici, acasă. Și pentru că timpul în natură și, în general, afară este o prioritate pentru noi chiar și în anotimpul rece, avem mare grijă să ne echipăm bine de tot, astfel încât mânuțele să rămână calde și dornice de explorare iar picioarele mereu gata de alergare și cățărări.

Nu vreau să spun că este ușor să călătorești în zone reci cu copii mici, pentru că nu e. Oricât de mult te-ar bucura munții de zăpadă, liniștea, lacurile înghețate, peisajele nesfârșite acoperite de țurțuri și promoroacă, plimbările cu sania sau focurile de tabără, ca să ajungi afară și să supraviețuiești pentru câteva ore bune, trebuie să te îmbraci sârguincios.

Cum se întâmplă treaba asta pe la noi? Cu băieții e bine, căci ei au mai crescut. Uneori ne mai solicită ajutorul la vreo pereche de dresuri, vreo șosetă neastâmpărată sau vreo pereche de mănuși care se mulează pe degetele greșite.

Însă tot trebuie să le pregătim 3 straturi de haine plus accesorii, să aranjăm bretele, să tragem fermoare, înțelegeți voi cum ne arată diminețile.

Și pentru că avem din nou și o bebelușă în viața noastră, lucrurile se complică puțin. Trebuie să avem grijă să nu fie prima gata, ca să nu se supraîncălzească, dar nici ultima, că transpirăm noi toți până o pregătim de acțiune.

Să aibă scutecul proaspăt schimbat, să fie bine hrănită, nu prea obosită, dar nici maxim de vioaie :)), cu alte cuvinte, să se echilibreze toate forțele universului, ca noi să putem ieși din casă în timp util.

Dacă mai pui pe lângă toate astea și presiunea unui orar dintr-o călătorie scurtă, yey, joy, vă imaginați la ce cote ajunge bucuria.

Însăăă, ca orice părinți experimentați, avem și noi trucurile noastre. Pe care nu ne dăm deloc în lături să le folosim cu orice preț, ca să ne facă viața mai ușoară.

Tips and tricks pentru ținut calzi bebelușii când afară e ger

  • Straturile sunt biblia vremii reci. Ele reprezintă cheia de a ține captivă căldura corpului, ne lasă să ajustăm outfit-ul fără mari eforturi (dacă diminețile sunt foarte reci dar apoi vremea devine mai caldă sau dacă avem programate activități în interior).
  • O altă regulă este să evităm bumbacul. Personal, preferăm lâna materialelor sintetice, mai ales pentru straturile care sunt în contact direct cu pielea celor mici.
  • Când folosiți lâna – asigurați-vă că nu puneți niciun alt material între piele și primul strat de lână, care poate distruge efectul de izolare a lânei.
  • Regula noastră de bază este ca pieptul, capul, mâinile și picioarele să fie la bun adăpost de frig și umezeală.
  • Straturile trebuie să nu fie prea strâmte, pentru că “pachetele” de aer cald care rămân captive între ele ajută la menținerea temperaturii ridicate în jurul corpului.
  • Mănușile cu un singur deget sunt cea mai bună opțiune pentru mânuțe calde. Ideal este să pui pe deasupra și o pereche impermeabilă – pentru jocul cu zăpadă.
  • Un alt aspect important este să nu lăsăm porțiuni de piele liberă. Adăpostim bine zona de sub bărbie, zona dintre pantaloni și șosete, zona dintre bluză și pantaloni.
  • Pentru un plus de căldură, sistemele de purtare fac super treabă, mai ales dacă adăugăm și o protecție pe deasupra.
  • Pentru zilele extrem de geroase sau cu multă joacă în zăpadă puteți înlocui overall-ul de lână fiartă cu un costum de ski.
  • Verificați des bebelușii pe piept și la extremități, pentru a vedea dacă trebuie ajustate straturile.

Cum echipăm noi bebelușa într-o zi cu temperaturi mai mici de 0 grade?

Toate hăinuțele le-am cumpărat dintr-un singur loc – magazinul Hip Hip, de unde cumpărăm lânoase de mai bine de 6 ani. Un exemplu de îmbrăcat de la cap la coadă pentru cea mică într-o zi cu temperaturi sub 0 grade Celsius ar fi cam așa:

12 lucruri esențiale pentru bebeluși în bagajul nostru de iarnă

1. Sistemul de purtare

Deși pe Leila am purtat-o ceva mai puțin până acum decât pe frații ei, e clar că trebuia să aibă și ea un sistem doar al ei. Mi-a plăcut tare mult ideea de a avea un singur sistem atât pentru stadiul de bebeluș, cât și pentru toddler – adică de la 3.5 kg până la 20kg (până acum am avut sisteme separate pe măsură ce bebelanii creșteau), așa că i-am dat o șansă Manducăi XT.

Îmi place tare mult cum se simte rățușca mică în ea. Deși are în jur de 10kg (o bănuiesc după copane), așezată bine în sistem nu simt deloc presiune pe umeri sau pe spate. Noi o avem tot de la Hip Hip, unde am găsit-o la reducere.

Deși pentru primele săptămâni de viață, cea mai bună variantă rămâne un wrap elastic sau un sling, Manduca XT vine cu o serie de îmbunătățiri care o fac cea mai confortabilă și ușor de folosit opțiune pentru bebelușii de la 1-2 luni în sus. Firește, poate fi folosită pentru a purta bebelanii în față, în spate sau pe șold.

Limita superioară pentru Manduca XT este de 20kg, deci poate fi folosită cu ușurință și pentru copiii de 3-4 ani.

2. Protecție de babywearing

Am considerat-o întotdeauna super utilă pentru bebelușii mici, care dorm cel mai bine la pieptul mamei, dar și pentru cei mai mari, ca să nu fie nevoie de prea multe straturi de îmbrăcăminte. Noi am folosit protecția de babywearing încă de la prima iarnă a primului bebeluș al familiei.

Ne ajută să ne știm bebelușa protejată în fața frigului, vântului și umezelii și este și suficient de compactă cât să fie un prieten de nădejde care încape în bagaje. În funcție de temperatură, dacă folosiți o protecție, puteți renunța la ultimul strat.

Varianta cu cagulă cu urechi de iepuraș mi se pare adorabilă.

3. Strat de bază de lână

Primul de pe piele este stratul de lână moale, respirabilă, călduță atât în partea de sus a corpului, cât și pentru picioare. Are rolul de a absorbi umezeala și de a te simți călduț chiar și când transpiri. Noi folosim cel mai des lână merinos pentru acest strat – fie un costum cu body și colanți, fie body+dresuri, fie body+dresuri și apoi și colanți.

4. Strat fleece de lână

Pentru cazurile în care temperatura este pe la 0 grade, stratul de fleece este suficient atât timp cât folosiți o geacă de babywearing sau o protecție de babywearing. Sub această temperatură sau dacă nu folosim protecție de babywearing, folosim stratul de fleece ca strat intermediar.

Dacă știm că alternăm des interior – exterior, preferăm un strat de fleece din două piese – așa e mai ușor și de schimbat scutecul; dacă știm că vom sta mult timp afară, preferăm un overall de fleece care nu lasă aerul rece să pătrundă prin nicio bucățică.

Încă un avantaj al acestor overall-uri este că de multe ori, modelele au glugă și manșete care se îndoaie, astfel încât pot substitui în mare parte mănușile și botoșeii.

5. Overall de lână fiartă

Cea mai bună variantă de strat exterior pentru bebeluși este fără doar și poate overall-ul din lâna fiartă, care permite joaca în zăpadă.

Din procesul de fierbere al lânii rezultă un material ușor și călduros ce rezistă la vânt și umezeală. Modelul ales de noi pentru Leila este din lână groasă de 650 g/m², are închidere cu fermoar cu protecție pentru bărbie (foarte utilă atunci când te grăbești sau ești atent la ceilalți copii), iar gluga și zona cefei sunt dublate cu bumbac organic fin.

6. Șosete groase-călduroase

Șosetele călduroase sunt unele din cele mai importante elemente din outfitul bebelușului la frig. Șosete subțiri, ca strat de bază, șosete super groase, pentru a ne asigura că tălpițele sunt fericite.

Întotdeauna ne gândim că bebelușii nu se mișcă precum copiii mari sau adulții, deci nu vor genera aceeași cantitate de căldură, așa că încercăm să compensăm cu câteva extra straturi de lână, care nu îi vor face să se simtă ca niște sărmăluțe împachetate.

7. Mănuși cu un deget

Pentru că manșetele de la overall sunt uneori la limita de a putea fi întoarse, noi plusăm și cu o pereche de mănuși de fleece pentru bebelușa mică, pentru că păstrează mai bine temperatura crescută. Ideal este să aveți și o pereche de schimb, sau, în cazul toddlerilor și copiilor mai mari, o pereche de mănuși de lână fiartă.

8. Cagula

Sunt tare multe modele faine de căciuli, dar noi rămânem fani declarați cagulă. De ce? Pentru că din start acoperă și spațiul de sub bărbie, din dreptul gâtului.

În plus, cagulele stau așa cum le pui, cel mult mai pică pe câte o sprânceană, nu îți faci griji că trebuie legate, așezate la fiecare 5 minute. Pentru temperaturi de până la 0 grade, noi optăm pentru o cagulă de lână de grosime medie, însă pentru mai puțin de -5 grade, avem și varianta de lână fiartă, care este efectiv adorabilă, ca de spiriduș al pădurii.

9. Botoșei de babywearing sau de lână

Botoșeii sunt indispensabili, fie ei de babywearing, fie pur și simplu botoșei de fleece. Piciorușele rămân moi și cu libertate de mișcare, dar în același timp protejate de frig.

10. Ochelari de soare

Nu sunt ele multe zile cu lumină puternică în anotimpul rece, însă atunci când treaba asta se suprapune și cu mormane de zăpadă albă luminoasă , adăugăm pe lista noastră ochelarii de soare pentru bebeluși.

11. Păturică de lână

Pe când puiul avea doar o lună <3

O păturică este un accesoriu grozav pe timp de iarnă. Fie că faceți din ea cuib în jurul sistemului de purtare, fie că o așezați peste bebe în cărucior sau chiar când o dezbrăcați la interior de alte straturi, dar este răcoare, păturica trebuie să vină cu voi în bagaj.

12. Pijamale

Pentru că niciodată nu știm cum va fi temperatura în locurile în care ne cazăm, luăm o pijama subțire și o pijama groasă pentru fiecare 3 zile petrecute acolo. Preferatul meu este de departe acest jumpsuit de lână cu mătase (pe care îl poartă și în poza de mai sus), pe care l-am avut și când Leila era nou-născut, iar acum l-am cumpărat din nou.


Doar cu cei mici pregătiți adecvat, putem să ne relaxăm și să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante. În special, când știm că cei care nu pot exprima în cuvinte dacă le este frig sau cald sunt bine împăturiți și călduți, indiferent cât de aspru e gerul.

Călătorii line pe tărâmuri înghețate!

Acest articol a fost realizat în colaborare cu Hip Hip. Toate review-urile și recenziile Momadica sunt bazate exclusiv pe experiența proprie.


Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.

Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România și pentru sfaturi de călătorie în familie – în Grupul familiilor călătoare.

2 Comentarii

  1. Anonim

    Super articol, dragut scris si f util.
    O curiozitate..de ce evitati bumbacul?
    Calatorii frumoase! 🙂

    Răspuns
    • andra

      Mulțumesc pentru aprecieri! Nu evităm bumbacul în general, ci doar când e frig și petrecem mult timp afară și aici mă refer mai ales la stratul care este în contact direct cu pielea. Bumbacul nu izolează bine căldura și reține umezeala.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *