Biscuiți baby-friendly cu afine – din doar trei ingrediente

Biscuiți

Totul a început cu o caserolă de afine scăpată cu brutalitate pe gresia din bucătărie. Poate că în condiții normale, doar le spălam și le mâncam, dar pentru că am vrut să fim consecvenți cu rangul înalt de igienă din aceste zile, am zis să le și tragem în cuptor, ca să știm o treabă. Acești biscuiți sunt potriviți de la orice vârstă și sunt tare buni și pentru adulți – dacă nu mâncați deserturi neîndulcite încă, puteți să îi înmuiați în puțină miere.

Și așa s-au născut poate cei mai buni biscuiți “dulci” pe care i-am mâncat. Cantitățile au fost suficiente pentru o tavă, de decupat s-au ocupat băieții, iar de mâncat…au dispărut cam în 5 minute, ce-i drept, în 4 persoane.

Am zis că așa ceva trebuie de îndată dat mai departe, să nu se piardă prin zecile de rețete încercate sau inventate zilele astea. Aveți nevoie de doar trei ingrediente, poate 4 dacă vreți un pic de aromă sau diversitate și de un cuptor tare bine încins.

Ingrediente:

  • 1 cană de afine; dacă doriți le puteți combina cu alte fructe, eu am pus 2 părți afine și 1 parte coacăze negre, ceva de vis;
  • 1 cană de smântână grasă, măcar 25% grăsime;
  • 2 căni de făină albă;
  • un praf de vanilie – opțional – eu nu am folosit de data asta însă cred că s-ar îmbina de minune cu celelalte arome, așa că am să arunc un strop data viitoare.

Ustensile:

  • tavă de cuptor
  • hârtie de copt
  • forme de biscuiți
  • sucitor

Mod de preparare:

Încălziți cuptorul la 220°C . Se amestecă smântâna rece, de la frigider, cu afinele, respectiv coacăzele și se adaugă făina. Se frământă ușor până se omogenizează într-o bilă mare de aluat. Presărați un pic de făină pe blatul de lucru și apoi întindeți-l bine cu sucitorul, să aibă o grosime de aproximativ jumătate de centimetru, poate chiar un pic mai mult. Important e ca formele de biscuiți să aibă forme asemănătoare, astfel ca toți biscuiții să fie gata în același timp.

Puneți biscuiți pe hârtie de copt și lăsați-i în cuptorul bine încins între 15 și 20 de minute, până se rumenesc ușor. Crocanți la exterior, cu straturi moi la interior și ușor acrișori, nici nu mă mir că nu au rezistat mai mult. În orice caz, pot fi păstrați 3-4 zile în punguțe închise etanș sau în cutii de biscuiți. Eu abia aștept să îi fac din nou, de data asta mă pregătesc pentru 2 tăvi.

Să aveți poftă!

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. 10 activități cu și despre păsări pentru copii - Ziua internațională a păsărilor - - […] 5. Gătește biscuiți în formă de ouă sau în formă de cuiburi. Poți încerca să faci asta atât cu…
  2. Idei de gustări și mese delicioase pentru călătoriile cu mașina - ce mâncăm în road trip - Praf de Stele - […] de casă, fie ei “dulci” sau […]

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare