Hei, hei, a venit vara iar noi suntem încă prinși în București cu tot felul de proiecte și planuri personale. Și dacă tot mai avem câteva săptămâni până să dăm drumul la tradiționalul road trip de vară (pe care abiaaaa îl așteptăm), am luat la scormonit prin drafturile mele vechi, unde ședea o bucată din acest articol pe care vă invit azi să îl citiți și dați mai departe.

Probabil vă este deja cunoscut un alt articol despre activitățile de vară din București și împrejurimi, care s-a bucurat de multă atenție din partea voastră, pe care vi-l las și aici.

Revin acum cu varianta upgradată și referitoare doar la împrejurimile Bucureștiului. Vara sunt o mulțime de locuri faine în care se organizează tot felul de ateliere și evenimente pentru copii și pentru familii, dar la un moment dat avem nevoie să schimbăm decorul, să lăsăm parcurile urbane și clădirile în spate și să ne îndreptăm spre prospețimea pădurii și a spațiilor care ne fac să ne simțim într-o călătorie, chiar și așa, aproape de casă.

Ce veți găsi în acest articol?

Spații special amenajate pentru familii, în care cei mici să se poată distra, iar cei mari să se poată relaxa. Unele dintre ele sunt deja destul de cunoscute, altele mai ascunse, unele au deja vechime de câțiva ani, altele proaspete ca cireșele de iunie.

Articolul reunește parcuri de aventură, păduri din jurul orașului, destinații cu lacuri de agrement, parcuri acvatice, destinații pentru echitație, ferme, grădini, locuri bune de bicicleală sau locuri bune de picnic și gustare. Dar ce au în comun toate este că sunt în aer liber și că pot fi o super opțiune pentru a petrece o zi oarecare sau o zi de weekend, toate fiind la mai puțin de o oră de centrul Bucureștiului. Totodată, fiind în afara orașului, nu trebuie să vă faceți griji pentru parcare, toate au din belșug locuri.

Recunosc că acest articol ne prinde tare bine și nouă. De fiecare dată când planific o escapadă caut prin toate notițele din telefon locurile pe care le-am pus pe listă; de acum nu va mai fi nevoie.

Hai să vedem ce v-am pregătit!

1. Edenland

Despre Edenland s-au scris multe. Noi l-am descoperit acum 5-6 ani și mergem cu bucurie de fiecare dată, chiar și acum când s-a aglomerat :). Am celebrat aici aniversări, am parcurs trasee în copaci, am vizitat animăluțele, am făcut echitație, am epuizat locul de joacă (unul dintre cele mai frumoase din zonă) iar și iar, am tras cu arcul, cu pușca, am jucat minigolf, am participat la ateliere de pictat ipsos, am luat gustări și am băut fresh-uri de rodie și înghețata de la Butoiul cu Înghețată (care între timp a fost înlocuită cu cea de la Vice Cream).

Traseele în copaci rămân atracția maximă aici, mi se pare cel mai fain loc din jurul Bucureștiului ca parc de aventură.

La Edenland se poate rămâne și peste noapte, în căsuțe simpatice în copac.

2. Therme

Iarăși un loc care nu mai are nevoie de nicio prezentare și în care tocmai am ajuns singurică cu cei 3 pui. Îl vizităm ceva mai rar de când suntem restricționați la zona Galaxy (la Palm nu este permis accesul cu copiii peste 3 ani), care ni se pare prea aglomerată, însă când este vară, și această zonă devine mai aerisită. Iubim apa termală și joaca cu apă, iar cei mici au și 1-2 tobogane pe care se pot distra.

3. Artha Park Snagov

Un pic mai departe de Balotești, la Snagov, se află un parc imens, unde activitatea principală este plimbarea cu caiacul, caiace sit-on-top și SUP-uri, dar unde se întâmplă și multe evenimente minunate.

4. Acacia Village

În prezent în renovare, Acacia Village este locul în care poți pescui, înota, juca minigolf sau alte sporturi. Pentru cei care iubesc tirolianele și locurile de joacă este, de asemenea, o opțiune potrivită. Ce mai găsiți aici? Fermă, saună, piscină, biciclete și katuri cu pedale, ba chiar și posibilitatea de a juca bowling. Sunt tare curioasă cu ce ne vor surprinde după pauza de renovare din această vară.

5. Parcul Natural Comana

Îmi e dor de Comana, de pădurea care ne-a găzduit în plină pandemie. Doar în această zonă superbă poți face minim 18 activități diferite, pe care le găsiți povestite pe larg în articol. Ca să dau un mic spoiler, există și aici Parc de Aventură, Satul Meșteșugurilor și o zonă superbă cu apă și păsări, pe care o puteți admira de la înălțime, din turnul de observare.

6. Pădurea Pustnicu

La un moment dat mi-am propus să scriu un articol despre toate pădurile din jurul Bucureștiului bune pentru o ieșire de weekend la picnic sau o plimbare cu bicicleta. Încă zace și el pe undeva prin drafturi, dar până atunci vă las două-trei idei de păduri în care puteți merge cu cei mici și aici. Pădurea Pustnicu, pe malul Lacului Pasărea, unde există și zonă amenajată pentru grătar.

7. Ferma Animalelor

O altă clasică, dacă vreți să o numim așa, pe care o știm pe de rost, deși nu am vizitat-o de ceva vreme. Pe lângă animăluțele simpatice pe care le puteți hrăni cu mâncare potrivită lor, cumpărată direct de la Ferma Animalelor, copiii pot sări pe trambuline, se pot distra la locul de joacă sau pot să își serbeze ziua de naștere aici.

8. Ferma Ancuței

Cea mai recentă descoperire a noastră, unde am fost chiar acum o săptămână, se află la cam 45 de minute de centrul Bucureștiului și include un super loc de joacă, tematic, cu utilaje agricole vechi și alte câteva activități simpatice, precum karturi cu pedale, plimbare cu trenulețul (din păcate nu electric) și o trambulină uriașă. Am găsit și aici fresh de rodie, preferatul meu.

9. La Arțar

Deși poate mai cunoscută ca o locație de evenimente, la La Arțar se întâmplă și multe ateliere și întâlniri pentru copii. Pe lângă acestea, aici se poate juca fotbal, există o căsuță salină, o căsuță muzeu și o scenă de teatru în păduricea umbroasă, cu miros de povești.

10. Domeniul Golești

Un loc în care doar unul din copiii noștri a ajuns până acum, dar pe care îl vom vizita și noi în viitorul apropiat, negreșit. Un conac superb pe o moșie de 14 ha, include un Muzeu al Satului și posibilitatea de a face ateliere cu cei mici. Carol s-a întors de acolo cu o păpușă de cârpă, lucrată chiar de el.

11. Ferma Cocoșul Roșu

Un alt loc în care abia așteptăm să ajungem, o fermă autentică unde poți cunoaște păsările ogradei, poți mulge vaca, mers cu oile la adăpat sau participa la hrănirea purceilor și prepararea cașului. Tot aici, te poți plimba cu trăsura sau cu poneii, sau poți vizita stâna pentru o masă tradițională românească.

12. Școala de la Piscu

Un loc foarte drag, în care am ajuns prima oară cu un copil de 1 an și unul de 3 ani. Au aici loc ateliere de olărit pline de pasiune, pe care le recomandăm cu drag. Tot aici, se poate vizita Muzeul Olăritului.

13. Mogoșoaia

O destinație foarte dragă nouă, unde puteți vizita palatul brâncovenesc din secolul XVII, vă puteți plimba prin parc, puteți face un picnic sau puteți observa păsările.

14. Pădurea și Parcul dendrologic de la Chitila

Un loc în care nu am reușit încă să ajungem, dar promite destul de multe. Deși mult mai mic decât domeniul de la Mogoșoaia, este și mult mai puțin aglomerat, iar pe malul lacului este amenajată și o mică pistă de biciclete. Găsiți aici și locuri de joacă sau de picnic. De cealaltă parte a lacului se află și Pădurea Chitila, perfectă pentru o plimbare în zilele sufocante din oraș.

15. Cernica

O pădure foarte frumoasă și liniștită, de care ne-am îndrăgostit pentru plimbarea în jurul lacului, pe care o facem, de obicei, cu bicicleta. Ne place mult lacul care pare un loc al spiridușilor și suntem cuceriți de stejarii, sălciile, frasinii, ulmii şi plopii bătrâni care îl mărginesc. Puteți rămâne o zi întreagă aici, iar dacă vreți să luați și prânzul, în apropiere se află Phoenix Complex cu ponton, loc de joacă și restaurant.

16. Grădina Vlahiia

Un alt loc în care puteți și rămâne peste noapte. Găsiți aici un restaurant (închis temporar), o cramă, căsuțe maramureșene vechi de peste 100 de ani, două muzee, o fermă de animale, un iaz cu pește, livezi, viță-de-vie și solarii, curte cu piscină și jacuzzi (se rezervă pentru petreceri private). Vă puteți plimba cu trăsura, căruța, sania sau cu barca pe lac.

17. Senzoria

Singura grădină senzorială din România integrată într-un Centru integrat de dezvoltare personală, terapii senzoriale și evenimente. O grădină senzorială de 2000mp, la doar câțiva km de București, este un loc perfect de relaxare.

Se organizează aici evenimente publice și private, ateliere senzoriale pentru copii și adulți, excursii tematice pentru grupuri școlare și grădinițe, terapii și programe senzoriale, anti-stres, relaxare și reconectare, sesiuni de yoga/meditație, dezvoltare personală, consiliere psihologică și parentală.

18. Domeniul Știrbey

Un domeniu superb pentru plimbare și relaxare în pădure. Palatul Știrbey este închis pentru public în următoarea perioadă, deoarece se vor desfășura activități de igienizare și curățenie.

19. Farmpark Solacolu

Este un loc de joacă și de educație inovativă pentru copii, la doar 35km de București, în comuna Sărulești, sat Solacolu. Ce găsiți aici:

  • Trenuleț cu locomotivă și două vagoane
  • Două tobogane ondulate
  • Fortăreață cu 5 puncte de observare
  • Leagăne cu trei locuri
  • Balansoar cu două locuri
  • Tiroliană pentru copii
  • Loc de joacă în formă de vapor

20. Ferma Pedagogică

O altă fermă în apropierea Bucureștiului. Activitățile pe care le puteți încerca aici: echitație, minigolf, animale domestice, locuri de joacă.

21. La țară

La țară se află la 20km de București. Este un loc cu programe de divertisment pentru copii pe tot parcursul zilei, locuri de joacă atât la interior cât și la exterior, tiroliană peste râul Argeș si trasee în copaci în Aventura Park, fermă de animale și restaurant tradițional.

De luni până vineri, parcul este deschis pentru vizitarea fermei de animale, locuri de joacă și relaxare pe terasa restaurantului tradițional sau în Pădurea de Salcâmi.

22. La Cățărat

Un alt parc de aventură în apropierea Bucureștiului, în Găiseni. Găsiți aici trasee în copaci și tiroliană.

23. Aerodrom Cliceni

Aerodromul Clinceni, cel mai mare aerodrom din țară, merită o vizită, mai ales pentru demonstrațiile aviatice ocazionale, niște spectacole fantastice.

24. Karting

Pentru cei care vor să experimenteze karting-ul, în împrejurimi există mai multe circuite, precum Clubul de Karting Electric de la Cocani. Din păcate, majoritatea cluburilor au karturi pentru copii mai înalți de 140cm, în caz contrar fiind necesar un kart cu două locuri, unde copilul va fi însoțit de adulți. Dacă știți vreun club cu karturi potrivite pentru copii mai mici, please let us know!

25. Dinamic Parc, Chiajna

Parcul Dinamic Chiajna, din localitatea Roșu, este deschis de două veri și include spații de joacă, teren de sport cu iarbă, lac pentru pescuit, alee de promenadă, spații de plajă, restaurant. Tot aici găsiți un spațiu expozițional pentru câteva autoturisme, o tiroliană peste lac, câteva padocuri cu câini și păsări și hidrobiciclete pe lac.

26. Extreme Park, Cernica

Revenim la Cernica, unde găsiți și un parc de aventură clasic, cu tiroliană, trasee în copaci și loc de picnic.

27. Ograda Bunicilor

La 45 km de București, în satul Conțești din județul Dâmbovița, găsiți un al loc potrivit pentru o zi de distracție și relaxare, care include o fermă cu animale, locuri de joacă pentru copii, plimbări cu trăsura cu cai și activități recreative în aer liber.

28. Singureni Manor

Pentru iubitorii de cai, asemenea nouă, iată un alt loc în care poți rămâne peste noapte, la doar o oră de centrul Bucureștiului. Au loc spectacole cu cai, plimbări cu trăsura sau sania trasă de cai, puteți observa animalele sălbatice sau parcurge trasee de ciclism. Există aici și locuri de joacă, dar și zonă de relaxare, de citit, cu hamace, platformă yoga, saună, ciubăr, tir cu arcul sau badminton.

29. Moara de Hârtie

Conceput ca un atelier–muzeu, Moara de hârtie păstrează şi transmite mai departe tradiţii manufacturiere româneşti şi universale. Hârtiei de mână, legătoriei de carte şi tiparului manual, li s-au adăugat încă șapte meşteşuguri tradiționale pe care le puteți descoperi în cadrul Satului meșteșugurilor.

30. Yardinia

La Yardinia găsiți loc de joacă, hamace, fotbal, tenis de masă, petreceri, activități și ateliere. Ce ne place cel mai tare e că este locul potrivit pentru a lucra remote în aer liber <3.

31. Pepiniera Pomicolă Afumați-Ilfov

La Coșereni, județul Ialomița, puteți merge la începutul verii să culegeți și mâncați cireșe direct din copac.

32. Grădina Rustică Bălteni

Pe lângă grădină și livada de meri și pruni din care se pot culege fructe direct din copac, găsiți la Grădina Rustică și căsuțe speciale sau în copac, trasee printre baloții de paie, grădini îngrijite și excursii pentru copii.

33. Centrul de Artă Aluniș

La Centrul de Artă Aluniș se reînvie meșteșuguri uitate și se promovează identitatea locală prin expoziții de artă, cursuri și workshopuri, concerte de muzică live, cinema în aer liber, ateliere de terapie prin artă.

Tot aici s-a înființat și Școala de Olărit de la Colți și s-a repornit primul război de țesut în Colți după 30 de ani, pentru a revitaliza acest meșteșug.

34. Laguna Verde

La Laguna Verde, în Balotești-Fieni, puteți pescui, închiria pontoane, căsuțe, foișoare și vile, și puteți organiza evenimente sau lua prânzul la restaurant.

35. Tărâmul Zmeilor

Lângă Mănăstirea Pasărea, în vecinătatea pădurii, lângă lanul de grâu sau de floarea soarelui, se află un loc perfect pentru pasionaţii de călărie, unde puteți cunoaște îndeaproape căluții, vă puteți plimba pe cal sau face excursii de o zi călare. La Tărâmul Zmeilor au loc spectacole ecvestre și există locuri amenajate pentru a lua o gustare.

36. Ferma Legume de Țară

O altă experiență senzorială de trăit este cea pe care o puteți experimenta la Ferma Legume de Țară, din Albota, județul Argeș. Găsiți atât ateliere pentru copii, cât și posibilitatea de a vizita ferma și de a gusta diverse produse făcute aici. A

37. Livada Frumoasă din satul Ordoreanu

Livada Frumoasă se află în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, la 20km de centrul Bucureștiului. Se pot culege fructele direct din pom, copiii se pot juca și da în leagăne, se pot organiza picnicuri și alte activități în natură și, bineînțeles, puteți învăța prin experiență directă despre plante și animale.

O altă livadă lângă București care poate fi vizitată cu copiii este Livada Frumoasă, o livadă întinsă pe 12000 mp. Este o livadă cu 500 pomi fructiferi (cireși, caiși, piersici, meri, peri, gutui), două sere cu legume, găini și iepuri și altele.

38. Livada cu Mure Afumați

O livadă cu muuulți rugi de mure, pe care o vizităm în fiecare an de ceva vreme și care se află la 20km de centrul Bucureștiului.

39. Domeniul cu palmieri

La 40km de centrul Bucureștiului, se află Domeniul cu Palmieri, un domeniu pe care îl puteți vizita pentru o baie în piscină, diverse expoziții și activități.

40. Divertiland Park

Pentru iubitorii de distracție cu apă, în comuna Chiajna găsiți Divertiland Park, un water park cu piscine și tobogane aventuroase.

41. Water Park Otopeni

Un alt waterpark găsiți în Otopeni, cu piscine și tobogane potrivite de la bebeluși la adulți. Tot aici puteți juca tenis, volei sau fotbal.

42. Oaza cu Voie Bună

În localitatea Cornetu, la 11km de București se află Oaza cu Voie Bună, cu loc de joacă și ateliere distractive. Se pot desfășura aici și petreceri în cadru restrâns.

43. N TUB Sinergia Simțurilor

Într-un spațiu de 3.500 de metri din comuna Măgurele, găsiți locul potrivit în care copiii să umble desculți prin iarbă și să se murdărească, un loc unde să picteze, să gătească și să se joace provocându-și toate simțurile. 

44. Nana Farm echitație

Nana Farm, la 60km de București este locul în care puteți practica hipoterapia, plimbări călare pe câmp și prin păduri și antrenamente în manej, fie că sunteți începători sau avansați.

45. Grădina Sitaru

Un loc fain, de relaxare și citit pentru adulți și de bălăceală pentru copii. În hamac sau desculți în iarbă, găsiți aici un loc liniștit, construit în jurul unei căsuțe tradiționale, un loc potrivit atât pentru evenimente cât și pentru diverse ateliere.

46. Casa Vlăsia

Un alt loc foarte drag nouă, unde ne-am făcut și petrecerea de nuntă în aer liber. Casa Vlăsia cuprinde un domeniu vast în inima pădurii, un lac plin de stuf, o piscină și chiar câteva căprițe și măgăruși.

47. Centura CICLOturistică

La 30 de kilometri de București, în Ciocănești, județul Dâmbovița, se află centura CICLOturistica. Traseul se află pe raza satelor Ciocanesti – Decindea – Urziceanca – Vizuresti – Cretu și are 25km.

48. Pădurea Băneasa

O altă pădure dragă nouă, unde mergem atât pentru plimbări cu bicicleta, cât și pentru relaxare în zilele călduroase sau pentru a găsi ascunzișuri distractive.

49. MAFS Play and Chill

Un loc super drăguț, cu o terasă primitoare și o grădină mare cu loc de joacă, iarbă și soare. Relaxare pentru părinți, joacă multă pentru copii, acest loc se găsește în Comuna Corbeanca, sat Ostratu.

50. Prăjituresele

Cu o grădină superbă, loc de joacă, prăjituri delicioase, este clar rețeta de succes a unei dimineți frumoase pentru mari și mici. Prăjituresele este foarte aproape de București, în Voluntari, Ilfov.


Ei, se pare că avem ceva locuri drăguțe în jurul Bucureștiului, așa că, până plecați pe alte meleaguri, vă urez spor la distracție locală!

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.

Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România și pentru sfaturi de călătorie în familie – în Grupul familiilor călătoare.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *