16 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să zbori cu balonul în Cappadocia

Călătorii și aventuri, Continente, Europa, Turcia, Turcia

Vara asta mi-am împins multe limite și am încercat multe lucruri noi, pe care le visam de mult timp. Două dintre ele au fost despre zbor, atât cu parapanta, cât și cu balonul cu aer cald. Dacă la parapantă nu mă gândisem vreodată că m-ar tenta, cu balonul mă imaginam de mult timp în aerul dimineții, survolând Cappadocia din toate unghiurile.

Zborul cu balonul cu aer cald este, într-adevăr, o experiență care merită trăită. Senzația de plutire este atât de subtilă, de liniștitoare și plină de calm! Nu se aseamănă cu niciun alt tip de zbor pe care l-am încercat și vi-l recomand din toată inima, chiar și celor cu rău de înălțime.

Cum ajungi în Cappadocia

Noi am ajuns cu mașina personală dinspre Pamukkale – Konya, într-un road trip amplu prin Turcia, de 6 săptămâni. Din București sunt 16 ore, deci pentru cei ambițioși se poate face un traseu prin Istanbul – Ankara sau unul o idee mai lung prin Istanbul – Bursa – Eskișehir.

De asemenea, se poate ajunge în zonă cu avionul din București, cu escală în Istanbul. Există două variante: Kayseri (un zbor total mai scurt de 5 ore) sau Nevșehir (o durată totală de 8-10 ore).

Unde stai în Cappadocia

Acest subiect merită un articol separat, dar până una alta, vă las câteva sugestii aici, de hoteluri cu terasă din Göreme, de la care puteți admira baloanele cu aer cald dimineața.

*Fotografiile sunt preluate de pe conturile din social media ale hotelurilor

Zborul cu balonul cu aer cald în Cappadocia

Dacă vrei să încerci și tu zborul cu balonul în Cappadocia, iată ce ar trebui să știi:

1. Sezonul de zbor cu balonul cu aer cald Cappadocia este tot timpul anului.

În realitate, se zboară cam în 250 din cele 365 de zile ale anului, comparativ cu doar60 de zile în orice alt loc din Europa. Perioada cu cele mai mari șanse de zbor se întinde din aprilie până în noiembrie. Deși primul zbor comercial cu balonul a fost doar acum 31 de ani, activitatea a devenit extrem de populară, astăzi existând peste 25 de companii care operează zboruri cu balonul cu aer cald.

2. Limita inferioară de vârstă pentru zbor este de 6 ani

Însă ea este doar orientativă. Celelalte condiții de zbor pentru copii sunt respectarea regulilor și instrucțiunilor și ca cel mic să fie suficient de înalt să vadă lejer peste marginea coșului. Pentru că nu există o limită oficială a înălțimii, eu am măsurat relativ la corpul meu coșul, pentru a afla dacă are vreun rost să îl luăm și pe Carol a doua zi. Din păcate, el cu 115cm cât avea la momentul respectiv, nu ar fi văzut nimic, așa că vom mai aștepta vreo 2-3 ani până să repetăm experiența zborului cu balonul cu copiii.

3. Pentru ca baloanele să se ridice, este nevoie de calm atmosferic

Vântul trebuie să nu depășească 10km/h) iar temperatura să fie prielnică zborului. Din cauza zilelor în care nu se zboară, prețul rezervărilor crește, deoarece cererea pentru următoarele zile devine și ea mult mai mare. Noi am dat într-una din zile 180 euro, în alta 150, prețuri la care s-au adunat 10 euro pentru plata cu cardul.

4. Este bine să rezervați zborul cât mai din timp

Această condiție este valabilă mai ales dacă veți petrece doar câteva zile în zonă. Cea mai bună soluție este să faceți o rezervare pentru prima dimineață petrecută în Cappadocia, astfel, dacă se anulează, veți avea suficient timp să reprogramați.

5. Baloanele zboară dis-de-dimineață

Cea mai mare surpriză pentru noi a fost ora la care trebuie să te trezești ca să vezi spectacolul baloanelor pe cer, dar, mai ales ora la care trebuie să te trezești dacă vrei să zbori cu balonul. Transferul de la hotel se face în jur de ora 4 dimineața, pentru că la 5, înainte de răsărit, prima serie de baloane deja zboară.

6. Toate baloanele se ridică în același timp

Pe cer se ridică aproximativ 100 de baloane în prima tură, urmate de încă 50 la jumătate de oră distanță. Atmosfera e incredibilă!

7. În Cappadocia, diminețile sunt reci chiar și vara

Cum să te îmbraci este iarăși o chestie importantă de notat. După atâtea poze suave în rețelele de socializare, e posibil să crezi că temperatura în Cappadocia la răsărit e numai bună de plajă. Ei bine, nici gând de așa ceva! Cel mai des la ora aia, vara sunt 10-14 grade, așa că pune un extra pulover cu tine și încălțăminte comodă și închisă și șosete călduroase.

8. Ia cu tine câteva gadget-uri pentru super fotografii

Ia cu tine și un selfie stick sau GoPro pentru a surprinde peisajele superbe. În balon se fac câteva poze cu un aparat foto 360 care îți vor fi vândute pentru câteva zeci de euro, dar în care apare toată lumea din balon.

9. Este safe să zbori cu balonul?

Da, balonul cu aer cald este unul din cele mai sigure moduri de a zbura (mai sigur chiar decât avioanele și elicopterele). Există și accidente sau aterizări forțate rare, dar nici acestea, de obicei, nu includ fatalități. În plus, piloții din Cappadocia trec printr-o mulțime de traininguri de zbor, ca să fie mereu pregătiți pentru situații neprevăzute.

10. Face dimensiunea diferența?

Există diverse dimensiuni și capacități maxime pentru coșul baloanelor. Din experiența noastră, mărimea coșului nu prea face diferența. Eu am zburat cu încă 25 de persoane și nu am simțit deloc prezența celor din jur ca stresantă. Asta pentru că spațiul este împărțit în spații mai mici, iar în fiecare bucățică stau 3-4 persoane.

11. În ce oraș să te cazezi?

Baloanele cu aer cald se văd cel mai bine din Göreme. Fotografiile de pe tot internetul sunt de obicei de pe terasele hotelurilor. Pentru noi a fost o dimineață magică prima dimineață în care s-a zburat (nu se zburase de 2-3 zile când am ajuns noi în Göreme). De aceea, e important să ai asta în vedere atunci când alegi cazarea.

12. În baloane sunt oameni din toată lumea

Fenomenul zborului cu balonul în Cappadocia este extrem de popular. Am avut cu mine în balon oameni din Mexic, China, US și Brazilia.

13. Cu cine să zbori?

După cum spuneam, există peste 25 de operatori de zbor cu balonul în zonă, câțiva dintre ei având o reputație foarte bună. Dintre ei, pot menționa: Voyager, Cappadocia Baloon Flights, Turquaz Balloons, Butterfly Balloons, Guvercin Balloons.

14. Ia cu tine o gustare

Un tur include o mică gustare și un bidon cu apă, iar la final ceva spumant non-alcoolic cu gust de concentrat :)). Dacă aș face din nou turul, aș lua ceva de mâncare cu mine, pentru că micul dejun se servește de obicei după 8-8:30, iar tu la 6:00-6:30 deja ești din nou la cazare.

15. Cât durează zborul?

Zborul durează 50 de minute – o oră și se zboară până la 900m altitudine.

16. Puncte de belvedere

Există multe puncte de belvedere în afara terasei hotelurilor, dacă sunteți foarte harnici diminețile precum Goreme Viewpoint, Red Valley Viewpoint, Lovers Hill Viewpoint, Goreme Open Air Museum Viewpoint. În afara localității Goreme, vă recomand Uchisar Castle Viewpoint, Ortahisar Castle Viewpoint și Urgup Wish Hill Viewpoint.

Cum a fost experiența noastră

Noi am zburat, de fapt, pe rând, deoarece nu puteam lua cu noi copiii. Astfel, eu mi-am rezervat o dimineață și Alex următoarea.

M-am trezit în frig și întuneric, noaptea, ca hoții. La 4 fără 20 a sunat alarma, pentru că deja la 4 urma să vină mașina care mă lua de la hotel. Am luat cu mine o gentuță și o bluză cu mânecă lungă și niște șosete în buzunar (nu aveam la îndemână nicio pereche de încălțăminte închisă). Am primit sticksuri, croissant, ceai sau cafea și un bidon de apă. Am prins primii zori, luna încă dormea pe cer, încă puțin, mai spunea ea.

Microbuzul s-a mai oprit de două-trei ori să culeagă oamenii de pe traseu, după care am ajuns pe un câmp mare, cu zeci de baloane la pământ și flăcări pâlpâind. Cerul era deja frumos colorat la orizont, însă în rest, încă era întuneric. Îmi lipsea bucuria copiilor mei, dar auzeam bucuria altor copii, mai mari.

Îndată ce balonul s-a ridicat de la pământ, am urcat cu toții în el și ne-am desprins lin în aer. Balonul a urcat destul de mult inițial, după care am coborât prin văi, uneori așa aproape de pământ de credeam că s-a terminat tura. Zeci de alte baloane se ridicau pe lângă noi, atmosfera este magnifică. Oameni din toate părțile pământului sunt acolo, admirând răsăritul din aer și răzând împreună.

Din păcate, eu am prins o zi înnorată, dar chiar și așa, nu aș schimba nimic. Alex s-a bucurat a doua zi din plin de soare în toate ipostazele lui, așa că împreună, ca familie, le-am trăit pe toate.

Căpitanul ne-a făcut să ne simțim mereu în siguranță și ni s-au făcut poze cu o cameră 360, pe care le puteam cumpăra.

Aterizarea a fost lină și fără probleme.


Când vor putea zbura și copiii, ne vom întoarce aici. Ne vom trezi dimineața devreme zgribuliți și ne vom aminti de terasa de pe care am admirat pentru prima oară o mare de baloane cu aer cald care se joacă de-a v-ați ascunselea cu răsăritul. Vom lua cu noi niște pulovere calde și niște șosete înalte și ne vom îndesa în buzunare câte un măr verde. Vom asculta cum pârâie focul în aerul rece al dimineții și vom urca în balon zâmbind. Iar apoi, vom zbura îmbrățișați și, sus de tot, le voi șopti cât de mult mi-au lipsit întâia oară.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.

Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România și pentru sfaturi de călătorie în familie – în Grupul familiilor călătoare.

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

9 Comentarii

  1. Florina

    Superb articolul si recomandarile. Multumesc!

    Răspuns
    • andra

      Mulțumesc tare și eu pentru aprecieri! Să vă fie de ajutor 🙂

      Răspuns
  2. Astanei Cristina

    Super!

    Răspuns
  3. Adriana

    Buna ziua! Cu ce agenție ați zburat cu balonul?? Ce prețuri ați găsit?

    Răspuns
    • andra

      Bună ziua, despre prețuri am povestit în articol, 160 și 190 de euro (10 euro din aceștia reprezintă comision pentru plata cu cardul). Cât despre agenții, eu am zburat cu Guvercin iar soțul cu una din Uschisar, au sediul pe strada principală însă nu îmi amintesc numele exact.

      Răspuns
      • Ana-Maria Laslau

        Am rezervat și eu de pe Get your guide cu compania Guvercin, recomandați? Sunt serioși?

      • andra

        Da, au review-uri foarte bune și erau recomandați de unul din hotelurile la care am fost cazați :). Enjoy!

  4. Anonim

    super articolul ,imi doresc sa ajung in Cappadochiaia ,dar ofertele pt aceasta zona sunt doar circuite ,nu sunt pregatita sa mi programez singura totul.

    Răspuns
    • andra

      nu este chiar greu, eu zic că merită o șansă să descoperiți Cappadocia pe cont propriu

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *