Plăcintă baby-friendly cu pere și nuci pecan – plăcintă cu aluat de casă

Plăcinte, Rețete

Seria de plăcinte de toamnă continuă! Așa-i de fain când bucătăria se umple de la prima oră de arome minunate, iar noi ne învârtim în jurul cuptorului, abia așteptând să ne înfigem în aluatul rumen și umplutura moale, cu miros de nucșoară.

Plăcinta asta s-a născut când am rămas cu ceva pere de la o comandă, așa că am zis să scoatem ce e mai bun din ele și să le combinăm cu câteva nuci pecan și cu condimentele noastre preferate. Este o plăcintă care mulțumește ușor pe toată lumea, mari și mici, numai bună pentru o masă principală alături de o cană cu lapte sau un pahar de chefir, dar și potrivită pentru un picnic sau, pur și simplu, pentru o gustare.

Ce ne mai place la aceste plăcinte este că sunt făcute de la 0 la noi în bucătărie. Așa nu ne mai facem griji în legătură cu compoziția foilor din comerț, care, între noi fie vorba, mereu conțin ingrediente dubioase. Aluatul se prepară cu ceva vreme înainte, puteți chiar să îl lăsați la rece cu o seară înainte, iar pentru prepararea umpluturii aveți nevoie de 15-20 de minute.

Și acum, să vedem cum ia naștere minunea.

Ingrediente

Aluat fraged:

  • 500 g faină albă (sau amestecată albă cu integrală) plus făină extra pentru presărat blatul
  • 250 g unt rece cu 80% grasime
  • 100 g smântână
  • 3 ouă mici întregi + 2 gălbenușuri

Umplutură

  • 10 pere grase
  • scorțișoară
  • nucșoară
  • cardamom
  • vanilie
  • 30g de unt
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • nuci pecan zdrobite, în funcție de vârsta celui mai mic membru al familiei (pentru copiii foarte mici, râșniți-le fin)

Ustensile

  • tavă de cuptor
  • hârtie de copt
  • bol
  • tigaie
  • răzătoare
  • sucitor
  • folie alimentară de plastic (opțional)

Mod de preparare

Aluat

  • Untul rece se taie cubulețe și se amestecă ușor cu făina;
  • Se adaugă smântâna și ouăle și se omogenizează aluatul;
  • Se modelează două bile de aluat aproximativ egale și se lasă la rece pentru 2 ore. Dacă vreți să preparați plăcinta dimineață, îl puteți face cu o seară înainte și îl lăsați la rece peste noapte. Opțional, puteți înveli bilele în folie alimentară de plastic.

Umplutură

  • Perele se dau pe răzătoare (mică sau mare, după preferințe);
  • Se pun în tigaie cu un cub de unt (aprox. 30 de grame), cu zeama de la jumătate de lămâie și cu multitudinea de condimente enumerate mai sus, în proporții fidele preferințelor voastre;
  • Lăsați-le la înăbușit aproximativ 10 minute, până se elimină mare parte din zeamă, dar aveți grijă să nu se usuce de tot.

Montare plăcintă

  • Preîncălzim cuptorul la 170 de grade Celsius, pe modul cu ventilație;
  • Întindem prima bilă de aluat, eventual direct pe o foaie de copt înfăinată, până ajunge la dimensiunea unei tăvi de cuptor;
  • Adăugăm compoziția de pere și o întindem uniform; presărăm nucile pecan în granulația aleasă;
  • Întindem și a doua bilă de aluat și o așternem cu atenție peste umplutură, acoperind cât mai bine straturile inferioare. Este de preferat să folosiți un pic mai mult aluat pentru foaia de deasupra, ca să puteți sigila marginile, astfel încât umplutura să stea bine la copt și să nu se răsfire în tavă.
  • Se lasă la copt circa 50 de minute, până se umflă și se rumenește; mirosurile vă vor înnebuni cu mult timp înainte, dar nu vă lăsați păcăliți.

Acestea fiind zise, bucurați-vă de această plăcintă alături de cei dragi. Merge bine și în zilele ploioase, dar și în cele care vă invită la joacă și, pentru că abia ne-am întors în Suedia, vă spun și un secret – merge excepțional de bine cu un strop de sos de merișoare :). Poftă bună!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *