Trăim într-o perioadă în care e aproape la modă să fii dezamăgit de România. Corupție, sisteme șubrede, birocrație, nervi, comparații constante cu alte țări mai dezvoltate. Și, da, sunt multe lucruri care nu funcționează așa cum ne-am dori.
Dar, înainte să o reducem doar la atât, poate merită să facem un pas în spate și să vedem ce avem, de fapt.
Pentru că, dincolo de nemulțumiri, România este o țară în care suntem liberi. Iar libertatea este ceva pentru care ar trebui să fim recunoscători în fiecare clipă.
Suntem liberi să ne exprimăm opiniile, chiar și atunci când sunt incomode.
Suntem liberi să fim sau să nu fim practicanți ai unei religii.
Suntem liberi să călătorim.
Pare banal, dar nu este. În multe țări, precum Rusia sau China, cetățenii au nevoie de viză de ieșire pentru a putea părăsi țara. Statul decide dacă și când ai voie să pleci. În alte părți ale lumii, libertatea de exprimare înseamnă risc real.
Avem dreptul la educație gratuită, oricât de imperfect ar fi sistemul. În Sudanul de Sud, 84% dintre femei sunt analfabete. Când privești lucrurile în perspectivă, începi să vezi altfel ce înseamnă „normalitatea” noastră.
Avem oportunități. Poate nu egale, poate nu distribuite corect, dar există. Avem libertatea de a construi, de a iniția, de a greși și de a încerca din nou. România este o țară suficient de dezvoltată încât să îți ofere infrastructura de bază, dar încă suficient de tânără și imperfectă încât să existe spațiu pentru inițiativă.
Și mai avem ceva ce uităm prea ușor: pământuri superbe, de la nivelul mării până la cel mai înalt vârf, sate care încă respiră autentic, orașe cu straturi istorice complexe și o cultură care, cu bune și cu rele, ne-a modelat.
De ce este important ca cei mici să își cunoască țara?
Îmi amintesc cât de mult iubeam România când eram mică. Natura, poveștile, leagănele vechi în care cântam din toți rărunchii și care îmi lăsau pe degete miros de metal, copiii cu care împărțeam aceeași limbă – toate îmi erau suficiente.
E drept, nu aveam suficiente experiențe pentru a face comparații sofisticate. Însă simțeam puternic că aparțin aici.
Cred că este foarte important pentru cei mici să se simtă în siguranță în țara lor. Să îi știe regulile, să îi știe oamenii, să îi ghicească neputințele și să îi iubească fiecare amprentă de cultură. Cunoașterea țării tale este ca descoperirea arborelui genealogic. Un pic despre ce te înconjoară devine, în timp, un pic din ceea ce devii.
Cu bune, cu rele, suntem legați de locul în care creștem. Iar dacă relația aceasta este construită doar pe critică și dispreț, nu putem avea pretenția ca generațiile următoare să simtă responsabilitate sau dorință de a schimba ceva.
România nu are o istorie perfectă. Nici prezentul, politic sau instituțional, nu este unul pe care să îl privești mereu cu bucurie. Dar motive de iubit găsim suficiente. Problema este că omul se obișnuiește rapid cu lucrurile bune și le mută pe lista celor indispensabile. Le observă din nou abia când lipsesc.
Un mic exercițiu de recunoștință schimbă perspectiva.
Depinde, desigur, și cu ce comparăm. Dar realitatea este că trăim, în mare parte, liberi și în siguranță. Într-o țară cu probleme, dar și cu potențial. Într-o țară în care încă poți lăsa o amprentă.
Dacă noi nu îi învățăm, cine o va face?
Cred că, dacă noi nu ne învățăm copiii să își iubească țara și rădăcinile, nimeni nu o va face în locul nostru.
Nu vorbesc despre patriotism orb sau despre idealizare. Copiii trebuie să știe că nicio țară nu este perfectă și că perfecțiunea nu este un standard realist pentru niciun sistem. Dar trebuie să știe și de ce merită să îți pese.
Să știe ce înseamnă libertatea.
Să știe simbolurile, istoria, poveștile.
Să știe de ce celebrăm anumite momente.
Să înțeleagă ce înseamnă responsabilitatea civică – votul, voluntariatul, respectarea legii.
Disprețuind România generație după generație, nu facem decât să adâncim un cerc vicios. Ruptura nu vine din abandon, ci din implicare. Din atașament matur, nu din negare.
Fiecare copil are nevoie să simtă că aparține unui loc. Să știe că are rădăcini, chiar dacă mai târziu va zbura departe.
Iar iubirea de țară, în forma ei sănătoasă, nu este despre superioritate, ci este despre responsabilitate.
Și cred că fiecare dintre noi are nevoie de asta.
0 Comentarii