Îmi place mult să mă întorc, mental, la prima seară și la primul început de călătorie într-un loc nou. Mi se pare că acolo e esența unei călătorii: înainte să înceapă planurile, traseele, activitățile. Înainte să știm prea multe despre loc și oamenii lui, înainte să ne creăm propriile povești și judecăți

Prima seară

Prima seară în Vietnam a fost mult așteptată, după un drum foooaaarte lung. Ne-au întâmpinat 19–20 de grade, mult mai multe decât acasă. Aerul se simțea umed, atât de familiar, deși nu am mai ajuns de multe ierni în Asia de Sud-Est. Iar cerul, atât de încețoșat, încât te făcea să te îndoiești că chiar e ascuns pe acolo, pe undeva 🙂.

După aproape 3 ore pe șosea, de la Hanoi, am ajuns la cazarea care avea să ne găzduiască fix două nopți. Ne-a plăcut din primele minute: cozy, liniștită, caldă, exact ce aveam nevoie după somnul fragmentat pe scaunele strâmte din aeroporturi și avioane.

Ninh Binh se află în nordul Vietnamului și este adesea numită „Ha Long Bay pe uscat”. Zona este faimoasă pentru relieful carstic: munți de calcar care se ridică abrupt din câmpii inundate, râuri lente și peșteri sculptate de apă de-a lungul a mii de ani.
Este, de altfel, una dintre cele mai fertile regiuni agricole din nord, orezul fiind prezent peste tot – în terase, în lanuri largi sau în mici parcele de familie. O zonă rurală, verde, unde ritmul e dictat de lumină, apă și muncile câmpului. Diminețile încep devreme, cu oameni și bivoli care ies la lucru printre orezării, iar serile se sfârșesc cu apusul, fără grabă. Viața se întâmplă afară, pe lângă case, pe marginea drumului, lângă canale de apă. Nu e un loc care să te țină ocupat neapărat, ci mai degrabă unul care te invită să observi, să încetinești și să te lași purtat de ritmul lui firesc.

Dimineața de după și fusul orar

Dimineața ne-am trezit surprinzător de bine. Odihniți, cu poftă de mișcare. Pentru noi, asta a fost o surpriză 😀.

Diferența de fus orar dintre Londra și Hanoi este de 7 ore, iar de obicei asta se simte destul de dur. De data asta, nu. Cred că au contat multe: lipsa căldurii extreme, primele ore petrecute într-un loc liniștit, fără stimuli agresivi. O să revin separat despre adaptarea la fus orar, pentru că mi se pare un subiect valoros pentru multe familii care călătoresc pe distanțe lungi.

Trang An – liniștea de pe apă

În prima zi am mers în una dintre cele mai spectaculoase zone din Ninh Binh: Trang An, inclusă în patrimoniul UNESCO.

Aici alegi unul dintre cele trei trasee și urci într-o bărcuță cu vâsle și doamne vietnameze dornice să te plimbe de colo-colo. Fiecare plimbare durează aproximativ 2–3 ore și cuprinde:

• peșteri cu tavan jos, în care intri direct cu barca (uneori aproape atingând stânca),
• temple și altare ascunse între munți,
• opriri scurte pentru explorare,
• multă, multă liniște.

Apa e calmă, stâncile de calcar se ridică în jurul tău, iar doamnele de la vâsle murmură cântece sau glumesc între ele. Trang An e mai aerisit și mai variat decât Tam Coc și funcționează foarte bine pentru familii cu copii.

Pauza de prânz

După plimbarea cu barca, am făcut o pauză de prânz la marginea unor iazuri și grădini ale localnicilor. Nu a fost o masă memorabilă din punct de vedere culinar, dar a fost la locul și timpul potrivit.
În Vietnam, mai ales în zonele rurale, mâncarea nu e mereu impresionantă pentru turiștii la prima interacțiune, dar e proaspătă, simplă și gândită pentru a susține munca zilnică.

Hang Mua – efort și perspectivă

Apoi am trecut la partea mai intensă a zilei: Hang Mua.

Ca să ajungi sus, trebuie să urci aproximativ 500 de trepte. Sunt abrupte, înguste, uneori incomode. Dar sus te așteaptă unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zonă.

Nu este un traseu dificil din punct de vedere tehnic, dar necesită încălțăminte bună, apă și atenție, mai ales când sunt copii implicați. Sus, în zona statuii dragonului, spațiul este îngust, iar priveliștea se deschide spre valea Tam Coc, cu râul Ngo Dong, orezăriile și formațiunile carstice specifice zonei.

Cum s-a încheiat ziua

Spre seară, Ninh Binh a redevenit calm, aproape nemișcat. Lumina soarelui s-a stins încet, rămânând doar lampioane și felinare difuze, iar aerul umed a început din nou să se simtă pe piele, ca un semn că ziua se închide.

Ne-am întors la cazare fără grabă, oprindu-ne să admirăm fetele tinere care pictau pălării pentru vizitatori – un detaliu mic, dar care spune mult despre felul în care tradiția și turismul coexistă aici, firesc, fără să se anuleze reciproc.

Primele impresii

Aș păstra într-un sertar toate senzațiile cu care asociem o țară după un drum lung: curiozitatea din ochii copiilor, liniștea care vine pe neașteptate, felul în care un spațiu nou ne captivează și ne intrigă, înainte să-l înțelegem cu adevărat.
Până una-alta, păstrez toate aceste senzații chiar aici :).

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține comunitatea Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook și/sau abonându-te la newsletter-ul blogului, ca să primești ultimele articole și materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram, cu povești zilnice despre călătorii, parenting blând și aventuri în familie.