Zilele trecute, cea mai mică membră a familiei a învățat să meargă pe bicicletă. Și mi-am amintit cum fiecare dintre copiii noștri a trecut prin același proces, în care au învățat să își țină echilibrul în aproximativ 10 minute pe bicicleta cu pedale. Sau, corect spus, în 10 minute – după 6-12 luni de mers pe bicicletă fără pedale, prin gropi, pietre, pante și borduri.
Disclaimer: nu sunt vreo ciclistă profesionistă, dar sunt o mamă care a ales să aibă încredere în copiii ei, care a alergat pe lângă bicicletă cu inima strânsă și care a strigat “bravo!” la fiecare mică victorie, ca și cum tocmai ar fi câștigat Turul Franței :D.
Și pentru că multă lume m-a rugat să povestesc cum am făcut noi, am scris acest ghid din experiența noastră.
Cuprins
Copiii au tot ce le trebuie ca să învețe repede.
E frica noastră cea care ne încurcă.
Primul pas este bicicleta de echilibru
Fiecare dintre copiii mei a început cu aceeași bicicletă de echilibru – o minunăție de Early Rider de lemn, care la vremea respectivă era atât de exotică prin București (acum 7 ani), încât eram mereu întrebați pe stradă unde am găsit așa ceva :)).
Ce este o bicicletă de echilibru?
Este o bicicletă fără pedale, pe care copilul o propulsează cu picioarele și învață să-și mențină echilibrul natural. Este ideală pentru a trece apoi la bicicleta clasică, direct fără roți ajutătoare.
Copiii au mers cu ea peste tot: pe drumuri cu pietre, pante, borduri, iarbă, gropi, bălți, a fost extraordinar de iubită și de folosită și ne-a făcut pe noi adulții să avem parte de antrenamente solide, fugărindu-i pe mici :)).
Trecerea la bicicleta cu pedale – momentul potrivit
De ce ai nevoie pentru început:
- Timp liber câteva zile la rând
- Vreme plăcută și calmă
- Copil odihnit, hrănit și entuziasmat
- Prezența ta 100% calmă și încurajatoare
- O bicicletă potrivită (ușoară, șa joasă, roți mici)
Copiii au tot ce le trebuie pentru a învăța repede. Noi suntem cei care trebuie să depășim frica proprie și să avem încredere. Sunt sigură că cei mici pot învăța mersul pe bicicletă chiar la vârste mai mici de atât, dar și mai mari, mai exact atunci când se simt atrași de bicicletă. Eu le-am prezentat cu câteva luni înainte posibilitatea de a merge pe o bicicletă cu pedale și am așteptat să fie ei atrași de idee. Pentru copiii mei, momentul magic al tranziției a venit între 2 ani și 10 luni și 3 ani și jumătate. Însă vârsta nu contează atât de mult cât:
- interesul și curiozitatea copilului
- încrederea în sine și echilibrul deja format
Din experiența noastră, o bicicletă grea sau complicată poate frustra copilul și face experiența neplăcută.
Bicicleta ideală trebuie să fie:
- ușoară și manevrabilă
- cu șaua joasă (copilul trebuie să atingă ușor solul cu picioarele, astfel încât copilul să se simtă sigur și stăpân pe ceea ce face)
- simplă, fără mecanisme complicate de frânare
La Carol, de exemplu, am învățat pe pielea noastră că bicicleta nepotrivită poate face experiența foarte diferită. Prima lui bicicletă a fost un Cube cu un mecanism ciudățel de frână și nu își putea aranja pedala. Deși a învățat să își țină echilibrul din prima secundă, a fost un pic mai dificil să plece de pe loc. După ceva timp, am schimbat bicicleta cu un Woom și s-a simțit diferența.
La Călin am aplicat exact rețeta pe care am învățat-o cu Carol, cu bicicleta potrivită, în același loc, doar cu câteva luni mai devreme ca vârstă.
Cu Leila am zis să fim aventuroși. Să încercăm prima oară direct în pădure. Sună frumos, nu? Aer curat, liniște, păsărele… Ei bine, nu. A fost o idee proastă. Terenul era accidentat, cu rădăcini, frunze, denivelări și cam tot ce poate descuraja un copil aflat la primele încercări de pedalat. Ne-am dat seama destul de repede că nu merge și am abandonat.
Am învățat că, pentru început, cel mai bun loc e unul larg, plat, asfaltat, unde copilul se simte în siguranță chiar dacă face curbe largi, greșește direcția sau încetinește brusc. Un loc în care dacă o ia razna ghidonul, nu se sperie de ce e în jur.
Metoda noastră în pași simpli:
- Începe ca la bicicleta de echilibru:
Lasă copilul să meargă fără să pedaleze, doar să se obișnuiască cu bicicleta nouă. - Ține bicicleta ferm de șa: Aleargă ușor lângă copil, atent și calm. După câteva minute, dă-i drumul treptat, întâi cu precauție, apoi mai hotărât.
Ideea e să fii aproape, gata să intervii în caz de ceva mai grav, însă fără să sari la fiecare dezechilibru.
E, de fapt, un super atrenament pentru una dintre cele mai grele lecții ca părinte: să dai drumul. Fizic și emoțional. Să ai încredere că vor ști și singuri cum să se descurce și să îi privești de la distanță.
Au învățat să stea în echilibru. Ce urmează?
După ce au învățat să-și țină echilibrul, lecția nu e gata. Deloc. Mersul pe bicicletă cu pedale înseamnă un mini-miracol tehnic care presupune mai multe lucruri mărunte ce trebuie să se alinieze. Și copilul chiar le poate învăța repede, dacă e ghidat cu blândețe și fără grabă.
Pedalarea în sine nu a fost o provocare foarte mare. Băieții au avut experiența cu tricicleta când erau mici, deci știau cum e să apeși și să te miști. Leila n-a mers pe tricicletă decât ce vreo 2 ori, dar asta nu a părut să influențeze procesul.
Ce am observat la toți, însă, a fost că la început au avut tendința naturală de a pedala înapoi. De fiecare dată când pedalau înapoi, opream bicicleta și o lăsam să încerce din nou, ca să întărim un reminder blând: „Când pedalezi în față, bicicleta merge. Când dai în spate, îți pierzi echilibrul”. Au prins repede ideea.
Următoarea etapă a fost să învețe să plece de pe loc fără ajutor. Poate cea mai tricky parte pentru unii copii. Și totuși, Leila s-a prins destul de repede, după câteva exerciții jucăușe și puțin context.
Am pornit cu un exercițiu simplu: am pus o pedală sus (la ora 2) și am încercat să stabilim un reper, de unde să apese și să pornească. I-am arătat cum să aranjeze pedala, cum să își sprijine piciorul pe pedală, celălalt pe jos, cum să împingă, să continue bucla cu celălalt picior și să lase bicicleta să prindă viteză.
Și da, m-am trezit că nu mai țin de șa și că ea merge. Nici nu m-a anunțat, pur și simplu am observat că a pornit singură. După ce a reușit de câteva ori, a început să-și regleze avântul. Să se așeze mai bine, să țină ghidonul mai echilibrat, să-și potrivească instinctiv pedala unde avea nevoie.
Iată ce am observat noi că e important să exersăm împreună:
- Să nu strângă ghidonul ca pe o sabie de luptă. Le-am explicat așa: imaginează-ți că ții un gândăcel în palmă. Nu vrei să fugă, dar nici să-l strângi prea tare. La început, toți aveau tendința să încordeze brațele și să tragă ghidonul în toate direcțiile, dar după ce au simțit ce înseamnă o prindere relaxată, totul s-a schimbat.
- Să pornească de pe loc. E o lecție în sine. Să găsească poziția pedalei, să-și ia avânt și să simtă cum bicicleta pleacă de loc. Pentru ei, e plin de satisfacție momentul în care pedala alunecă în direcția bună și totul începe să se miște lin.
- Să oprească în siguranță. La început, o făceau ca la bicicleta de echilibru: puneau picioarele jos. Frâna am introdus-o abia după ce s-au simțit stăpâni pe prinderea ghidonului. Am stat mereu pe aproape, însă le-am oferit spațiu să încerce singuri.
- Să urce o rampă și să coboare o pantă. Nu pante abrupte, desigur, dar suficiente cât să învețe ce înseamnă controlul.
- Să ia curbe largi și să întoarcă. Le-am arătat, am făcut jocuri și viraje împreună, și ne-am distrat tare în tot procesul.
- Să nu se panicheze când pierd controlul: învață copilul că e normal să greșească și să pună piciorul jos când simte că pierde echilibrul.
- Le reaminteam mereu să se uite în față – o lecție simplă, dar care se aplică și la bicicletă, și în viață :).
Am păstrat atmosfera pozitivă, cu voie bună, fără stres. Le-am spus toate cuvintele încurajatoare din lume, le-am zâmbit până mi-au amorțit obrajii, am bătut palma la fiecare progres. Nu ne-am panicat când au greșit. Nu am sărit în fața lor când bicicleta o lua puțin în decor. I-am învățat cum să pună piciorul jos, cum să gestioneze un mic dezechilibru. Le-am arătat că nu e sfârșitul lumii dacă o dau de gard. E doar un gard. Și data viitoare va fi mai bine.
Învățatul mersului pe bicicletă e o lecție de viață și pentru noi, părinții: să dăm drumul, fizic și emoțional. Copiii au nevoie să știe că suntem acolo fără să controlăm totul. Să îi însoțim și să îi lăsăm să exploreze lumea în ritmul lor, cu propriul curaj.
Dacă ești chiar acum în acest proces, respiră adânc, privește-ți copilul și spune-ți cu încredere:
„Copiii noștri au tot ce le trebuie. Rolul nostru e doar să fim acolo pentru ei.”
Enjoy the Ride!
0 Comentarii