Copiii sunt minuni. Sunt începutul și sfârșitul existenței noastre și oricine are măcar un copil, îmi poate da dreptate. Ne minunăm privindu-i, ne topim de atâta iubire și creștem o dată cu ei.

Însă aceiași copii ne aduc în pragul disperării. Bebelușul mic care zâmbea cu gingii moi atunci când îți apropiai fața de a lui s-a transformat într-un toddler supărat că s-a trezit în pijamale albastre. Și care are o criză de plâns exact după ce ai trecut printr-o noapte teribilă/nu ai dormit 2 ore legate/dacă ai ațipit, ai ațipit pe o margine de pat, sau cu 4 picioare între coaste/ești în oraș/nu ai mai vorbit cu un adult de ieri/vrei să schimbi scutecul bebelușului/vrei să adormi bebelușul/toate la un loc - sau alte situații grozave din care simți că nu ai cum să ieși vie.

Ca noi toți, toddlerii nu fac decât să își exprime supărările și frustrările. Însă, pentru că nu au uneltele necesare pentru a coopera cu sentimentele lor puternice, reușesc să ne facă să ajungem în punctul ăla. Acum, să ne înțelegem. Eu sunt o persoană calmă. Nu mă enervez ușor, pentru că nu iau lucrurile personal. Dar când toate paharele îmi sunt goale… dacă nu ești un călugăr sedat la nivel olimpic, la un moment dat tot ajungi în punctul acela.

Noi suntem acum într-o perioadă foarte boemă, de conectare și frumos. Însă au fost și săptămâni în care nu știam unde să ne ascundem de copil. Sau de fiara din noi, care mușcă cu nerușinare din dorința de a fi cel mai iubitor părinte. Și atunci, a trebuit să venim cu soluții minunate.

Ce sunt, de fapt, tantrumurile?

Un tantrum nu este manipulare. Nu este lipsă de respect. Și nu, un copil care face tantrumuri, nu este copil răsfățat.

Între 1 și 4 ani, creierul copilului trece printr-o etapă de dezvoltare intensă. Sistemul limbic - responsabil cu emoțiile - este foarte activ. În schimb, cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă cu autocontrolul, reglarea emoțiilor și luarea deciziilor raționale, este încă imatur.

Pe scurt: emoțiile sunt uriașe, dar instrumentele de gestionare sunt minime.

Când un toddler este obosit, flămând, frustrat sau copleșit, sistemul lui nervos intră în modul „luptă sau fugi”. Corpul produce cortizol și adrenalină. În acel moment, logica nu funcționează, explicațiile nu ajută, negocierile sunt inutile.

Iar copilul nu are nevoie de pedeapsă, ci de reglare externă, de ajutorul unui adult care poate rămâne cât de cât stabil atunci când el nu poate.

Ceea ce, evident, este ușor de spus și mai greu de făcut.

Cum fentăm un tantrum?

  1. Umple-ți paharele. Nu, nu cu vin sau bere. Ci, pur și simplu, fă ceva pentru tine. Trebuie întotdeauna să ai suficiente resurse și să te simți bine cu tine, ca să poți face față cu răbdare și empatie situațiilor de tot felul. Somnul, mișcarea, mâncarea sănătoasă și timp de calitate cu soțul/soția ar trebui să fie bifate pe lista oricărui părinte cu idealuri de educație cu blândețe. După care, vin restul, satisfacerea nevoilor sociale, hobbyuri și ce mai vreți voi. Astfel, lumea nu va mai părea că se prăbușește atunci când puiul tău face x- ceva amuzant.
  2. Respiră, respiră, respiră. Clișeu sau nu, e mereu de mare ajutor. Mușcă-ți limba, relaxează-te și lasă să treacă niște minute până lași primul cuvânt să îți zboare de pe buze.
  3. Imită-i. Mda, poate nu e chiar matur din partea ta, însă vă va face cu siguranță pe amândoi să râdeți și să detensionați situația. Iar tu te vei simți așa de bine! Ca în copilărie, când făceai asta cu adulții care te supărau.
  4. Fă și tu un tantrum -? (corect zis așa?), pe motiv că ai vrea să fii în Maldive și nu acasă cu un toddler care are un tantrum chiar acum. Se va opri cu ochii mari și curioși, neînțelegând ce te-a apucat. How cool is that?
  5. Imaginează-ți că ții un microfon invizibil și spui, cu voce de prezentator de știri: „Da, Dan, transmit în direct din sufrageria familiei noastre, unde asistăm la un colaps emoțional de proporții epice. Primele informații indică faptul că totul a început când mama a refuzat al doilea pachet de M&M’s. Nu știm încă dacă era varianta mică sau standard, dar proporțiile sunt impresionante. Revin cu detalii." Umorul schimbă energia din cameră. Și, uneori, asta e tot ce trebuie.
  6. Creează o diversiune. Dă drumul la muzică și pornește un trenuleț. Petrecerile funcționează totdeauna.
  7. Validează-i sentimentele și tradu în cuvinte motivele supărării lui. În cazul în care te aude, ai toate șansele să se liniștească.
  8. Intuiește-l înainte să înceapă.
  9. Alină-te cu gândul că într-o bună zi, și ei vor avea copii.
  10. Capătă un pic de perspectivă. Gândește-te la toate dățile alea în care îți umplu sufletul de emoție. Amintește-ți că da, copiii sunt minuni. Sunt începutul și sfârșitul existenței noastre și oricine are măcar un copil, îmi poate da dreptate. Ne minunăm privindu-i, ne topim de atâta iubire și creștem o dată cu ei.

Unele dintre ideile de mai sus sunt evident pamflet. Nu le lua ca rețetă universală, ci ca invitație la relaxare. Umorul este uneori cea mai rapidă cale de a detensiona o situație.

Și dacă uneori tot ce reușești este să respiri și să nu spui ceva ce vei regreta, este deja un succes.

Tu cum gestionezi un toddler supărat? Scrie-mi. Poate ajutăm un părinte care astăzi simte că e la capătul puterilor 😀.